Salvarea marilor arși vine tot din străinătate. Ordinul de ministru care simplifică procedurile de transfer al marilor arși așteaptă o semnătură

15 noiembrie 2020, 18:39

Mihai Grecea, supraviețuitor al incendiului din clubul Colectiv: Noi suntem realmente bulversați, traumatizați, pentru că retrăim momentele acelea groaznice pe care le-am trăit în Colectiv, noi știm la ce au fost martori oamenii aceia în salon.

Mihai Grecea este supraviețuitor al incendiului din Colectiv. A avut îngeri păzitori care s-au încăpățânat ca el să rămână pe lumea asta. Când și-a revenit a început să lupte pentru marii arși, alături de alți supraviețuitori sau părinți ai tinerilor morti in Colectiv.

Așa au convins autoritățile să simplifice procedurile de transfer al unui mare ars. Dar ordinul de ministru așteaptă din primăvară o ultimă semnătură.

Mihai Grecea: Ordinul nu este încă semnat de domnul ministru, domnul ministru a mințit pe 30 octombrie la comemorare.

Ministrul Sanatatii, Nelu Tătaru, spune că la împlinirea a cinci ani de la Colectiv nu a anunțat cu subiect și predicat apariția ordinului. În plus, ultima semnătură pe acel ordin nu va fi a lui, susține acesta.

Însă, în mesajul publicat pe siteul Ministerului Sănătății, în data de 30 octombrie, apare precizarea „S-a modificat legislația pentru reducerea și optimizarea timpilor de transfer în străinătate al persoanelor cu arsuri grave pentru care nu se găseşte loc în unităţile sanitare din ţara”. De data aceasta însă, autoritățile l-au transferat rapid în Belgia pe Cătălin Denciu, medicul care a sărit în flăcări pentru a-i salva pe pacienți. A fost totuși nevoie să facă mai multe drumuri: de la Piatra Neamț la Iați și apoi la București.

Premierul Orban: În condiții de noapte, neexistând un heliport, deplasarea cu elicopterul și preluarea pacientului cu elicopterul nu era posibilă. S-a ales soluția de a fi deplasat în condiții cât se poate de sigure cu personal, medic, urgentist și cu asistentă medicală până la aeroportul din Iași, de acolo a fost deplasat până în București cu avionul militar.

Din 2015 încoace, după incendiul din clubul Colectiv, șase miniștri au fost la conducerea Ministerului Săbătății. Toți au promis că modul de tratare șI îngrijire a marilor arși în România se va schimba radical. Cinci ani mai târziu nicio schimbare fundamentală.

Cele trei centre pentru mari arși promise după tragedia din Colectiv sunt în continuare în faza de pregătire a documentelor.

Așa că România are doar 23 de paturi pentru acești pacienți. Deși ar avea nevoie de 100 raportat la populație.

 

Urmărește-ne pe Google News