Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, recomandă prudenţă în timpul săvârşirii botezului și le cere preoților să evite scufundarea totală în apă

13 februarie 2021, 20:06

Arhiepiscopul Calinic este primul înalt ierarh care cere prudenţă în timpul săvârşirii sfântului botez.

Înalt preasfinţitul a trimis deja o circulară preoţilor din eparhia să în care face recomandări precise legate de felul în care un prunc primeşte sfânta taină. Botezul trebuie adaptat la vârstă celui care este creștinat.

Preoţii argeşeni au găsit şi o altă soluţie pentru a limita pericolul. Vor folosi cristelniţe mai mici.

Dar toate recomadările de la Argeş ar trebuie preluate şi în restul bisericilor din ţară. Patriarhia va discuta despre practica botezului pe 25 februarie, în Sfântul Sinod.

De fapt, chiar şi ierarhii pot avea probleme în săvârşirea unui botez. De aceea, trebuie să apelăm la logică, susţine Calinic arhiepiscopul.

Urmărește-ne pe Google News