Regina Elisabeta a II a îi îndeamnă pe britanici să se vaccineze: „Vă veți simți protejați”

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii
26 februarie 2021, 14:33

Suverana Marii Britanii a făcut aceste declaraţii într-o videoconferinţă desfăşurată marţi la care au participat şi cei patru coordonatori ai campaniilor de vaccinare din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.

Videoconferinţa a fost organizată şi pentru ca regina Elisabeta a II-a să fie informată în legătură cu felul în care cele patru naţiuni din componenţa Regatului Unit au colaborat între ele pentru a reuşi să vaccineze 18,6 milioane de rezidenţi în mai puţin de trei luni, de la debutul campaniei de vaccinare.

Regina Elisabeta a II-a, care a primit la rândul ei prima doză a unui vaccin anti-COVID-19 în luna ianuarie, a dezvăluit că acea injecţie „nu a fost deloc dureroasă”.

„Odată ce veţi primi vaccinul, veţi avea acel sentiment că… vă veţi simţi protejaţi, iar eu cred că acest lucru este foarte important”, a adăugat suverana Marii Britanii, ale cărei declaraţii au fost publicate de Palatul Buckingham.

„Pe de altă parte, cred că este în mod evident ceva dificil pentru oamenii care nu s-au vaccinat niciodată… însă ei ar trebui să se gândească mai degrabă la ceilalţi oameni din jur, decât la ei înşişi”, a mai spus regina britanică.

„Mi se pare remarcabil cât de repede a fost realizat acest lucru şi cât de mulţi oameni au primit deja vaccinul”, a adăugat Elisabeta a II-a.

În cadrul unei iniţiative ieşite din tiparele protocolului regal, biroul de presă de la Palatul Buckingham a anunţat public că regina Elisabeta a II-a şi soţul ei, prinţul Philip, au primit primele doze ale unui vaccin anti-COVID-19 pe 9 ianuarie.

Potrivit presei britanice, suverana a decis că această informaţie trebuie să fie făcută publică, pentru a preveni astfel eventualele dezinformări şi speculaţii.

Prinţul Charles, fiul cel mare al cuplului, care este totodată moştenitorul tronului britanic, a fost vaccinat alături de soţia lui, Camilla, ducesă de Cornwall, în luna februarie.

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News