Petrecere după sfințire | Preoți amendați pentru că au fost prinși în restaurant, în ciuda restricțiilor sanitare
Polițiștii au fost sesizați, aseară, în jurul orei 20.00,că într-un local din Bârlad are loc un eveniment privat, la care sunt prezenți și preoți.
În 10 minute, echipajele au descins la adresă şi au constatat că era, într-adevăr, un eveniment, la care participau 9 persoane, între care și preoți. Potrivit unor surse, printre invitați era și protopopul de Bârlad. Evident, petrecerea a luat sfârșit, odată cu apariția agenților.
Protopopul a declarat ulterior presei că preoții au fost invitați să sfințească sala mică restaurantului, dat fiind că nu era activitate, iar momentul era numai bun pentru oficierea slujbei.
Cei 9 participanți și administratorul localului au fost sancționați contraventional cu amenzi în valoare de peste 6.500 lei. Orașul Bârlad, unde incidența a ajuns la 3,18 cazuri de covid la mia de locuitori , a sistat, din 6 martie, activitatea restaurantelor în interior. Măsură este valabilă pentru minim 14 zile.

