Tenis: Campionul elvețian Roger Federer a revenit în competiţii după mai bine de un an de pauză, cu o victorie la turneul ATP de la Doha
Federer, calificat direct în turul secund, s-a impus după aproape două ore şi jumătate de joc. În acest meci, Federer a reuşit 13 aşi, față de 9 Evans, şi nu a comis nicio dublă greşeală, în timp ce adversarul său a avut 3.
În sferturi, elveţianul va juca împotriva georgianului Nikoloz Basilaşvili (42 ATP) care l-a învins în două seturi, 6-2, 6-2, pe tunisianul Malek Jaziri (262 ATP).
Campionul elvețian a revenit în circuit la mai mult de un an de zile de la ultimul său meci oficial – semifinala pierdută la ediţia de anul trecut a Openului Australiei în faţa lui Novak Djokovic.
În februarie 2020, Federer a anunțat că a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchiul drept și va rata cinci turnee, însă pauza de recuperare s-a prelungit.
Federer, care în august va împlini 40 de ani, are 20 de trofee de Mare Șlem, fiind pe primul loc, la egalitate cu vechiul său prieten și rival, Rafael Nadal.
Elvețianul a deținut până acum supremația și la numărul de săptămâni consecutive pe locul 1 în lume – 310 săptămâni. A fost depășit în această săptămână de sârbul Novak Djokovic.
Alte rezultate de miercuri:
Dominic Thiem (Austria/N.1) – Aslan Karaţev (Rusia) 6-7 (5/7), 6-3, 6-2
Roberto Bautista (Spania/N.5) – Aleksandr Bublik (Kazahstan) 6-4, 6-3
Andrei Rublev (Rusia/N.3) – Richard Gasquet (Franţa) (forfait)
Taylor Fritz (SUA) – David Goffin (Belgia/N.6) 6-1, 5-7, 7-6 (11/9)
Denis Shapovalov (Canada/N.4) – Vasek Pospisil (Canada) 7-5, 6-4.

