Olimpiadă în pandemie. Locuitorii din Tokyo se tem că turiștii ar putea fi infectați cu noul coronavirus
20 aprilie 2021, 09:40
Mai sunt mai puțin de o sută de zile până la începerea Olimpiadei de vară. Organizatorii – atât comitetul olimpic internațional – cât și gazdele – au de rezolvat un munte de probleme din cauza pandemiei – de la cum să asigure protecția sanitară a sportivilor, până la limitarea accesului spectatorilor. Și locuitorii capitalei, Tokyo, au probleme. Se tem de apariția focarelor COVID-19.
În Japonia se vorbește deja de valul patru al pandemiei. Numărul infecțiilor crește în toate zonele. Mai mulți politicieni, inclusiv din partidul de guvernământ din Japonia, declară că, dacă situația nu poate fi gestionata așa cum trebuie, din punct de vedere sanitar, ar trebui să se renunțe la Olimpiadă.

