Vremea la extreme ne poate îmbolnăvi. Schimbările bruşte de temperatură pot duce chiar la deces

5 iulie 2017, 14:20

Sâmbătă, în sudul României, au fost 42 de grade la umbră. Iar în Capitală, 40. Luni, cu peste 23 de grade mai puţin şi a plouat torenţial.

Organismul are nevoie de două săptămâni pentru a se adapta la schimbările de temperatură, spun medicii. La o diferenţă de zece grade, corpul resimte un stres extrem de puternic.

Afectaţi sunt, pe lângă copii şi bătrâni, bolnavii cu afecţiuni cardiace şi pulmonare.

“Înseamnă o agravare a simptomelor. Respiraţie din ce în ce mai dificilă, tuse mai accentuată, expectoraţia devine virulentă din cauza unor infecţii. Uneori, respiraţia poate fi atât de grea încât pacientul necesită internarea în spital. Din păcate, numărul de decese prin exacerbări ale bolilor respiratorii cronice creşte în perioadele de schimbări bruşte de temperatură”, explică Dragoş Bumbăcea, şeful secţiei de pneumologie de la Spitalul Elias.

Şi persoanele sănătoase simt din plin disconfortul termic. Unele nu se mai pot odihni, altele au ameţeli şi dureri de cap.

Prognoza arată că zilele următoare se va încălzi până spre 34 de grade, dar creşterea temperaturilor nu va fi bruscă.

Urmărește-ne pe Google News