Anchetă în cazul șoferului de autobuz care a lovit o adolescentă după ce s-a urcat băut la volan
IMAGINI ȘI INFORMAȚII CU IMPACT!
Șoferul autobuzului și-a dat seama imediat ce a făcut. A ieșit din cabină îngrozit, spun martorii. În imaginile surprinse de camera de supraveghere din autobuz cu puțin timp înainte de accident, se vede cum, la capăt de linie, șoferul urcă în cabină cu o sticlă de un litru de bere în mână. Apoi coboară cu alte 3 ambalaje din plastic goale. La proba cu etilotestul, a reieșit că bărbatul avea o alcoolemie de 0,17 mg de alcool pur în aerul expirat. Și 0,48 – în sânge.
CARMEN GHERCĂ, purtătoarea de cuvânt a CTP Iaşi: „Avem toleranță zero la consumul de alcool în timpul serviciului, fiind prevăzute sancțiuni drastice în astfel de cazuri. Ne declarăm consternați de gestul iresponsabil al șoferului de autobuz”.
Directorul companiei de transport local susține că șoferii sunt testați înainte să urce la volan. Nu însă și cei care fac schimb de tură pe traseu. De altfel, și șoferul ar fi ieșit negativ la test. Acum, primăria și societatea de transport au deschis anchete în acest caz, iar polițiștii încearcă să înțeleagă cum s-a întâmplat totul.
Insp. ANCA VÎJIAC, purtătoarea de cuvânt a IPJ Iaşi: „Polițiștii au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.
Adolescenta rănită în accident este internată în stare gravă la spital.
Dr. LUCIAN EVA, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi: „Prezintă o contuzie cerebrală gravă. Dă semne de revenire din punct de vedere neurologic. Colegii de la ATI vor să o detubeze, dacă starea ei permite. Rămâne un prognostic rezervat”.
Bărbatul care a provocat accidentul are 47 de ani și lucrează la Compania de Transport Public Iaşi din 2016. Pe parcursul anchetei, nu are voie să conducă un mijloc de transport călători. El riscă să-şi piardă și locul de muncă, dacă va fi găsit vinovat.
––––––––––––––––––––––––––––––––
După cumplitul accident, un echipaj de Terapie Intensivă de la SMURD a preluat-o pe fata şi după aproape jumătate de oră de îngrijiri la locul accidentului a transportat-o conştientă la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi.
În cursul serii, starea ei s-a agravat și a fost transferată la Spitalul de Neurochirurgie, unde este și acum în comă. Şoferul autobuzului a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat o alcoolemie de 0,17 mg de alcool pur în aerul expirat.
Directorul companiei de transport a explicat că şoferii sunt testaţi la plecarea în cursă de la garaj, dar că în timpul zilei, schimbul de tură se face uneori pe traseu. Primarul Mihai Chirică a cerut o comisie de anchetă care să verifice modalitatea în care șoferii și vatmanii sunt verificați la serviciu.
A început o anchetă internă și la compania de transport, iar şoferul vinovat riscă să-şi piardă locul de muncă.

