Parcare plătită cu ora pe bulevardele din sectorul 4 al Capitalei

13 august 2021, 21:07

Peste 2500 de locuri de parcare sunt pe arterele principale din Sectorul 4 şi toate vor aduce bani primăriei locale din 23 august.

Consiliul local a decis ca pe Brâncoveanu, Giurgiului, Tineretului şi alte cinci bulevarde în timpul săptămânii, între 8 şi 18, o oră de parcare să coste 2 lei în zone aglomerate. Acolo unde este trafic redus, parcarea va costa 1 leu pentru două ore. Iar plata trebuie făcută prin SMS.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, susține că sumele încasate îi vor permite primăriei să întrețină parcările deja existente și să amenajeze unele noi.

Decizia este contestată chiar înainte de a fi aplicată: viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu susține că este ilegal ca o primărie se sector să taxele parcarea cu ora.

Specialiștii în mobilitatea urbană admit că inițiativa Primăriei Sectorului 4 este normală, dar au o serie de obiecţii. Şi atrag atenţia că tot Bucureştiul are nevoie de o strategie a locurilor de parcare.

Şi Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat că va lansa în dezbatere publică un nou regulament pentru parcările din Bucureşti în care vor fi prevăzute şi noi tarife. Nicuşor Dan susţie că trebuie corectat „dezechilibrul care vine din faptul că există parcări plătite cu număr mic de locuri şi un număr imens de spaţii de parcare gratuite „.

Urmărește-ne pe Google News