FB
Roșia, cea mai gustoasă legumă a verii, poate oferi un spectacol pe tarabe. Sunt roşii, verzi, galbene sau dungate, inimă sau prunişoare, autentic româneşti ori crescute din seminţe aduse de peste mări şi ţări, tomatele au un festival al lor la Timişoara. Iar în comuna Ditrău din Harghita, brutarii sunt cei lăudaţi în aceste zile. Şi reţetele şi metodele tradiţionale de pregătire a pâine.
Sărbătoare timp de trei zile în cetatea Sucevei. Turiștii au ocazia să pășească într-o altă lume printre cavaleri și domnițe, să vadă la lucru fierarii, sau să admire săbiile și armurile. Și să se joace, ca în perioada medievală. Iar dacă au noroc, îl pot întâlni și pe Ștefan cel Mare.
Un urs a avariat o mașină pe Transfăgărășan. Era parcată în zona Valea lui Stan. Nimeni nu se afla înăuntru. Turiștii au descoperit la întoarcere animalul urcat pe mașină și l-au fotografiat. Jandarmii au intervenit în scurt timp și au alungat ursul cu sirenele.
Uleiul este otravă pentru mediu, însă poate fi la fel de toxic și pentru organism. Dacă nu știm când și cum să îl folosim. La noi, de exemplu, se folosește foarte mult cel de floarea soarelui pentru prăjit. O greșeală care ne poate aduce boli grave, mai ales dacă vorbim despre o obișnuință. Încercăm să înțelegem mai multe de la medicul primar specializat în nutriție și boli metabolice Simona Carniciu. Sute de meşteşugari s-au adunat în acest weekend la muzeul în aer liber din Sibiu să prezinte tradiţiile şi obiceiurile. Le-au oferit oaspeților produse făcute cu migală, dar şi lecţii de olărit ori cusut. Târgul este o gură oxigen pentru creatorii populari, afectaţi și ei financiar din efectele pandemiei.

