Afganistan: Bilanţul civililor morţi în exploziile de la Kabul, în creștere, potrivit unui oficial taliban
ACTUALIZARE: Peste 90 de afgani şi 13 militari americani au fost ucişi în atentatele de la Kabul. Preşedintele Joe Biden a declarat că SUA vor răspunde cu forţă şi precizie la momentul şi în locul pe care îl vor alege. „Vă vom face să plătiţi”, a avertizat liderul de la Casă Albă, referindu-se la autorii atentatelor. Organizaţia teroristă ISIS-K a revendicat atentatele. Pentagonul a avertizat că un nou atac este iminent. Marea Britanie a intrat în ultima fază a evacuărilor din Afganistan.
______________________________________________________________
Cel puţin 13 soldaţi americani au fost de asemenea ucişi în exploziile de joi.
Un număr de cel puţin 28 din cei 60 de afgani ucişi în afara aeroportului din Kabul erau membri ai talibanilor, potrivit oficialului taliban.
Nu există motive pentru a prelungi termenul-limită pentru forţele străine să părăsească Afganistanul, a adăugat el.
Sursa: Agerpres

