Promenada Operei, o invitație la cultură într-un spațiu neconvențional. Arii celebre ascultate din hamac sau de pe paturile întinse pe iarbă
28 august 2021, 14:46
Serile de sărbătoare la Opera Națională din București au debutat cu arii celebre, din lucrări semnate de Mozart, Verdi, Puccini sau Wagner.
Anul acesta, Promenada Operei a ajuns la a XI-a ediție.
În paralel, au fost sărbătoriți și cei 100 de ani de la înființarea Operei Naționale din București.
Organizatorii au vrut ca, la această ediție, spectacolul de operă să devină accesibil unei categorii largi de public.
Spectacolele oferite în cadrul Promenadei Operei deschid practic sezonul cultural de toamnă.
Până pe 12 septembrie, seară de seară, sunt programate spectacole de operă, operetă, teatru și recitaluri de muzică.
Promenada Operei va găzdui peste 600 de artiști din mai multe instituții culturale din București.

