Ion Caramitru a încetat din viaţă. Actorul avea 79 de ani.
6 septembrie 2021, 13:12
A fost fondatorul şi preşedintele UNITER începând din 1990. Din 2005, era director al Teatrului Naţional. Înainte de toate însă, vocea şi jocul actoricesc au bucurat generaţii de români care l-au putut admira în filme şi aplauda în sălile de teatru.
Pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti a fost ţinut aseară un moment de reculegere în memoria marelui artist.
Ion Caramitru managerul Teatrului Național, dar mai important decât atât a fost omul și colegul nostru, și actorul Ion Caramitru care a sprijinit scenă românească atâția ani și care a fost un actor pe care toată lumea l-a iubit, a încetat din viață în această zi, drept pentru care o să vă rog să ținem un moment de reculegere și apoi să îl aplaudăm pentru ultima oară.
Ion Caramitru s-a născut în Bucureşti, la 9 martie 1942, într-o familie de aromâni. A fost absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” Bucureşti. A fost actor şi regizor al Teatrului „Lucia Sturza Bulandara”, fiind, în perioada 1990-1993, şi director general al acestei instituţii. Ion Caramitru a interpretat peste 60 de roluri în piese de teatru și a jucat în roluri principale în 40 de filme. Este preşedinte al Uniunii Teatrale din România de la înfiinţarea acesteia, la 15 februarie 1990. În lungă sa carieră teatrală şi cinematografică a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii.
Într-un interviu acordat pentru TVR, Ion Caramitru povestea cum l-au ajutat teatrul și artă în momentele grele ale vieții.
Am găsit un sprijin puternic în limba română, în poezia română, în teatrul românesc și am putut să mă simt liber și să trăiesc având o șansă de a supraviețui tuturor mizeriilor care ne-au înconjurată atâta amar de vreme.
În decembrie 1989, Caramitru s-a numărat printre conducătorii manifestaţiilor anticeauşiste din Bucureşti. La 22 decembrie 1989, în fruntea unei coloane de manifestanţi, a pătruns în clădirea Televiziunii Române, fiind primul care a anunţat pe postul naţional de televiziune înlăturarea dictaturii: Fraților, mulțumită lui Dumnezeu ne aflăm în studiourile Televiziunii. Am reușit să ajungem aici în spatele tancurilor, cu armata și cu studentime și cu mii și mii de români așa cum ne vedeți.

La 11 decembrie 1996 este desemnat ministru al Culturii, odată cu învestirea Guvernului Victor Ciorbea. Era, la acea dată, neînregimentat politic. Ulterior, se înscrie în PNŢCD. În Cabinetele prezidate de Radu Vasile şi Mugur Isărescu a deţinut acelaşi portofoliu până la sfârşitul anului 2000.
Memoria unui astfel de om merge mai departe și printre noi cei care am fost martori la mare parte din aventura carierei și vieții lui, se lasă o tăcere cumplită acum, a spus Marina Constantinescu, critic de teatru şi film.
A fost un om care și-a respectat meseria așa cum ar trebui să o facem întotdeauna, lucrând pe planuri diferite, pe nuanțe diferite, în categorii de spectacole diferite. În primul rând asta este ce a contat, cel puțin din punctul meu de vedere, prezența acestui mare actor, a spus actriţa Cristina Deleanu.
În anul 2008, Ion Caramitru revine pe scenă Teatrului Naţional din Bucureşti, la 44 de ani de la debutul său, care s-a produs chiar aici. Interpretează rolul titular în piesă „Eduard al III-lea” de Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu şi scenografia lui Dragoş Buhagiar. De asemenea, semnează regia uneia dintre premierele stagiunii 2008-2009 a TNB – „Şapte dintr-o lovitură”, montare după o piesă scrisă de Lia Bugnar, special pentru cei şapte tineri actori recent angajaţi la Teatrul Naţional.
| 0:07 |
Marele actor urmează să fie înmormântat în următoarele zile. Familia a cerut însă discreţie.