Polițiști de frontieră, acuzați că au luat mită ca să-i scape
Direcția Generală Anticorupție a efectuat 9 percheziții la Punctul de Frontieră Petea și la domiciliile mai multor polițiști de frontieră din Maramureș și Satu Mare.
Unul dintre ei a fost surprins în timp ce primea 200 de euro mită.
Întreaga schemă ilegală ar fi fost organizată de șoferi de microbuz și autobuz, care ar fi strâns câte 50 sau 100 de euro de la românii care voiau să evite carantina.
Potrivit acelorași surse judiciare, şoferii de autobuz i-ar fi învățat pe românii care veneau dinspre Ungaria să semneze false contracte de muncă, astfel încât să intre în regimul de tranzit și să nu mai respecte restricțiile în vigoare în țara vecină.
Polițiștii maghiari nu sunt suspectați în aceste fraude și colaborează la anchetă, mai spun sursele judiciare. Deocamdată nu se știe câți polițiști și șoferi sunt implicați.

