Afganistan: Cel puţin şapte morţi în urma unei explozii puternice la o moschee şiită din Kandahar
”Până în prezent, la spitalul nostru au fost aduşi şapte morţi şi 13 răniţi”, a declarat un medic de la spitalul central din Kandahar.
Potrivit Reuters, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne afgan a anunţat că într-o moschee din Kandahar (sud) a avut loc vineri o explozie puternică.
Qari Saeed Khosti a afirmat că autorităţile strâng informaţii despre deflagraţie, care s-a produs în timpul tradiţionalei slujbe săptămânale a musulmanilor, la câteva zile după ce organizaţia Stat Islamic a revendicat bombardarea unei moschei şiite din oraşul Kunduz (nord), soldată cu numeroase decese.
Nematullah Wafa, fost membru al consiliului provincial local, a afirmat că explozia a avut loc la moscheea Imam Bargah, din centrul oraşului Kandahar, şi există numeroase victime, dar fără a oferi alte detalii.
sursa agerpres

