Spectacol de epocă în Gara Târgu Mureș. 150 de ani de la înfiinţarea căii ferate care leagă oraşul de Alba Iulia
Impresionantă prin mărime, dar și prin performanțele extraordinare de la acea vreme – o viteză de 140 de kilometri la oră, locomotiva Pacific a fost vedeta de necontestat a evenimentului din Gara Târgu Mureș.
Dincolo de farmecul de epocă, inaugurarea unei căi ferate acum un secol și jumătate reprezenta un moment important în istoria comunității. Trenurile deschideau posibilități de dezvoltare nemaiîntâlnite până atunci.
La fel de impresionant a fost pentru public și autoturismul Buick pe roți de tren – o adaptare a mașinii, pentru a putea transporta cât mai rapid echipele de intervenție pe calea ferată.
Cei mai mici vizitatori au fost impresionați de vehicule și au ținut să se măsoare în înălțime cu roțile uriașei locomotive.
Vehiculele vor putea fi admirate în gara din Târgu Mureș și duminică.

