27 de migranți au murit în apele Canalului Mânecii

25 noiembrie 2021, 12:13

Barcă gonflabilă în care se înghesuiau 34 de migranți a fost lovită, cel mai probabil, de o nava-container. Un pescar aflat în zona a dat alertă: văzuse mai mulți oameni zbatandu-se să se salveze în apele din largul coastei. Francezii și britanicii au început imediat operațiunile de intervenție.

”Sunt tulburat, mor oameni, doar cei cu probleme nu sunt afectați. Nu de pagube materiale e vorba, ci de pierderi de vieţi omeneşti. E dramatic”, spune HUGO OUAHIOUINE, locuitor din Calais.

”E grav, pe mine chiar mă înfurie, nu e normal să se întâmple aşa ceva la nivelul politic la care am ajuns. Nu e normal, asta mă înfurie”, mărturisește MEHDI DIMPRE, locuitor din Calais.

Autoritățile franceze dau vină pe rețelele de contrabandiști care – spunea președintele Macron – „exploatează sărăcia şi suferinţa, pun în pericol vieţi omeneşti şi în cele din urmă decimează familii. Patru persoane suspectate că ar face parte dintr-o reţea care se ocupă cu traficul de migranţi au fost arestate de poliţia franceză.

De cealaltă parte a Canalului Mânecii, premierul britanic promite că țară să nu va lăsă „nicio piatră neîntoarsă” pentru a opri traficanţii de persoane.

De la începutul anului, au încercat să ajungă ilegal pe mare, din Franța în Marea Britanie, 47 de mii de migranți. Sunt traversări care constituie un subiect de tensiuni constante între Paris şi Londra, autorităţile britanice considerând insuficiente eforturile întreprinse de partea franceză pentru a împiedica îmbarcarea migranţilor ilegali.

Urmărește-ne pe Google News