Aproape 10% din firmele înființate în ultimii 6 ani au primit sprijin de la stat
În urmă cu doi ani, Radu a decis să îşi transforme, în sfârşit, pasiunea în afacere. A obţinut bani de la stat prin programul SRLD – adică SRL Debutant -, a adăugat economiile proprii şi a deschis, împreună cu soţia lui, un studio foto. Munceşte mult, dar are bucuria de a fi propriul lui şef.
Aproape un an, a investit tot ce a câştigat. Profitul abia acum începe să apară, afacerea e în plin avant, aşa că îi sfătuieşte şi pe alţii să-i urmeze exemplul.
Timp de 6 ani, programul SRLD a sprijinit întreprinzătorii debutanţi cu câte 10 mii de euro. Un studiu recent făcut de o mare companie de creditare de la noi arată că numărul firmelor care au beneficiat de el a ajuns, în 2016, la peste 30 de mii.
Cele mai multe astfel de firme activează în construcţii, transport rutier, comerţ online. Tot cu bani de la stat au fost înfiinţate saloane de înfrumuseţare şi service-uri auto.
La începutul acestui an, programul SRLD a fost înlocuit cu START UP Nation, iar suma pe care o pot primi debutanţii în afaceri a crescut la 40 de mii de euro.

