Ger cumplit în mare parte din țară. Cel mai frig a fost la Întorsura Buzăului, unde s-au înregistrat minus 26 de grade

25 ianuarie 2022, 11:52

Întorsura Buzăului mai e denumită şi „Mica Siberie”, atât pentru temperaturile negative record cât şi pentru sezonul friguros care ţine cam jumătate de an. Copiii se învaţă cu gerul de mici.

Aproape de recordul de noaptea trecută, în Bistriţa Năsăud s-au înregistrat -25 de grade la Lunca Ilvei. În sate însă, fără termometre, oamenii ştiu când vine gerul după câte lemne pun pe foc.

Peste munţi, la Piatra Neamţ, au fost minus 20 de grade, iar oamenii îşi calculează deja viitoarele facturi.

Paradoxal, cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată în ţara noastră nu a fost la Întorsura Buzăului, ci la Bod, în judeţul Braşov. Exact acum 80 de ani, pe 25 ianuarie 1942. Minus 38.5 grade Celsius.

Miercurea Ciuc s-a apropiat de recordul absolut, 42 de ani mai târziu, la jumătatea lui ianuarie 1985, când s-au înregistrat minus 38.4 grade Celsius. Localnicii din această zonă se plâng iarna mai degrabă de lipsa gerului şi nu ratează nicio ocazie să glumească pe seama lui.

Iarna lui 1942 este considerata cea mai geroasa din tara noastra. Gerul cumplit s-a simtit pana in zonele de campie. Au fost minus 34,8 grade in sud, la Alexandria, iar in capitala s-a atins recordul negativ de minus 32.2 grade celsius.

 

 

Urmărește-ne pe Google News