Spania va trimite 4 avioane de vânătoare și 130 de militari în Bulgaria, în această săptămână

”Primele avioane Eurofighter din forţele aeriene spaniole sunt aşteptate în Bulgaria până la finalul săptămânii. Ele vor asigura protecţia spaţiului aerian bulgar până la sfârşitul lunii martie. Misiunea implementează măsuri pentru a asigura securitatea ţărilor membre NATO pe flancul estic”, a adăugat instituția, citată de Agerpres.
De asemenea, Ţările de Jos ar urma să desfăşoare două avioane F-35 în Bulgaria în aprilie şi mai pentru activităţi de poliţie aeriană.
”Contingentul spaniol va participa cu avioane Eurofighter Typhoon, iar contingentul olandez va zbura cu F-35. Întrucât Bulgaria nu dispune de acest tip de echipamente şi capacităţi, solidaritatea ţărilor NATO conduce la utilizarea de capacităţi comune, acolo unde este posibil şi în concordanţă cu dorinţele şi deciziile ţărilor respective”, afirma la finalul lunii ianuarie ministrul Apărării bulgar, Stefan Ianev.
Stat membru al NATO din 2004, Bulgaria intenţionează să creeze un grup combatant de 1.000 de militari sub comandament bulgar şi în strânsă cooperare cu Alianţa Nord-Atlantică. Grupul va include soldaţi din alte ţări aliate.
Bulgaria are un acord cu SUA pentru a primi într-o bază de antrenament 2.500 de soldaţi, cu un maximum de 5.000 în perioadele de rotaţie a personalului.