Drona care s-a prăbuşit în Croația acum două săptămâni, după ce a survolat România şi Ungaria, avea o bombă, arată un raport balistic

Dronă prăbușită în Croația
Dronă prăbușită în Croația
23 martie 2022, 19:06

Nova TV a anunţat marţi seara, citând surse apropiate anchetei, că nu au fost găsite urme de exploziv pe piese ale vehiculului care a fost examinat.

Parchetul a declarat că a primit rezultatele examinării balistice şi doar rezultate parţiale ale examinării chimice şi fizice, adăugând că rezultatele examinărilor efectuate până acum nu sunt suficiente pentru o concluzie finală.

Procuratura a precizat că va continua ancheta în coordonare cu Centrul de Criminalistică, Departamentul de Investigaţii Criminale, Poliţia Militară şi agenţiile de informaţii.

Drona militară din epoca sovietică s-a prăbuşit în apropierea unui cămin studenţesc în cartierul Jarun din sud-vestul Zagrebului, la scurt timp după ora 23:00, pe 10 martie.

Aproximativ 40 de maşini aflate într-o parcare din apropiere au fost avariate şi nu au fost înregistraţi răniţi.

Drona a venit din Ucraina, după ce a survolat România şi Ungaria, state membre NATO, şi s-a prăbuşit în capitala Croaţiei, după ce a rămas fără combustibil, notează Hina.

Prim-ministrul croat Andrej Plenkovic a declarat săptămâna trecută că guvernul deţine informaţii fiabile şi verificate că vehiculul aerian fără pilot avea o bombă care cel mai probabil a explodat în subteran.

Urmărește-ne pe Google News