Ministrul Apărării, Vasile Dîncu: Sprijinim cu toate forțele Ucraina, dar nu cu armament, nu cu armament letal. Nu avem în dotarea noastră ce cere Ucraina. Pentru armament, zona de tranzit este Polonia

7 aprilie 2022, 20:52

În contextul datelor oferite de SUA privind ajutorul dat Ucrainei cu informații din zona Donbas, ministrul Apărării a subliniat că este vorba în principal despre informații prin satelit.

Noi nu avem încă o dotare satelitară destul de bună (…), nu avem alte mijloace prin care se sprijină Ucraina în acest sens, dar participăm și noi cu informații din zone în care sigur că putem să adunăm informații. Toată lumea participă„, a declarat Vasile Dîncu.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat că statele membre vor trimite armament de nouă generație, dar și armament de tip sovietic. Întrebat dacă România poate face acest lucru, ministrul Apărării a subliniat că România nu deține astfel de echipamente.

Și noi am discutat cu partea ucraineană – nu avem în acest moment în dotarea noastră materiale care au fost cerute (…) de partea ucraineană. Ei încă sunt pe o dotare sovietică mai veche, noi am început deja schimbarea în cea mai mare parte a armamentului nostru – avem puțin armament care să fie, sigur, valid, care să fie funcțional în acest moment și care să poată fi sprijinit (…) în Ucraina„, a arătat Dîncu.

Polonia și Cehia au încă asemenea tipuri de armament. „Blindate, mai ales, pentru că era vorba cred că mai degrabă de blindate în ultima vreme, am văzut ultimele știri de astăzi, și vor sprijini. Noi, în acest moment, sprijinim cu toate forțele, cu tot ceea ce avem, dar nu cu armament, nu cu armament letal, cu blindate sau cu altceva„, a declarat ministrul Apărării Naționale.

România ajută cu căști, veste antiglonț, cu echipamente antichimice, cu mașini de pompieri, medicamente, salvări și cu tranzitul ajutoarelor umanitare prin HUB-ul de la Suceava.

Pentru armament, zona de tranzit este Polonia – acolo a fost plasat HUB-ul pentru armament. „Polonia este centrul în această direcție. Noi suntem HUB umanitar mai degrabă”, a explicat Vasile Dîncu.

România sprijină și exporturile de cereale din Ucraina, asigurând tranzitul către portul Constanța, unde au fost pregătite toate danele disponibile.

Între timp, primim și răniți din Ucraina. „Am avut la Constanța și la Galați, așteptăm și în alte locuri. Am avut și populație civilă, și primim în spitalele noastre militare, cele 11 spitale militare inclusiv, nu numai oameni răniți, dar și cei care tranzitează România sau refugiați care se îmbolnăvesc sau vin bolnavi, am adus bolnavi și din spitale, din Ucraina, și cei care au venit prin Republica Moldova mai ales în partea de sud. Noi suntem deschiși – avem peste o mie de paturi la diferite secții care sunt păstrate la spitalele noastre militare pentru răniți sau pentru refugiați. (…) Noi suntem alături și cu această dimensiune”, a arătat Dîncu.

Stirile TVR.ro vă prezintă principalele puncte din intervenția ministrului Apărării Naționale, în format LIVE TEXT:

  • am militat tot timpul pentru ca să fie sprijinită Ucraina cat mai repede și cât mai consistent.
  • credem că ceea ce s-a întâmplat la Bucha a reușit să accelereze sprijinul pentru Ucraina
  • chiar dacă Rusia a negat ceea ce s-a întâmplat acolo, acum este foarte simplu să se demonstreze asta
  • ucrainenii au fost sprijiniți din punct de vedere tehnologic și au fost înregistrate inclusiv comenzile comandanților ruși
  • credem că sunt oportune aceste hotărâri care au fost luate astăzi
  • s-a considerat să se interpreteze Carta ONU că, atunci când te aperi, când ești clar în legitimă apărare (…) ai dreptul să primești ajutor armat
  • știm că războiul este ilegitim, dar dincolo de ilegitimitatea unui război (…) există niște reguli statuate prin tratatele internaționale – și nici acestea nu au fost respectate
  • noi suntem în zonă, am contribuit și în anii trecuți
  • după Crimeea, România a fost integrator în ceea ce privește soluții de cyber security
  • când este vorba de atacuri cibernetice, poți să-i sprijini de departe pe vecinii tăi
  • îi putem sprijini cu acțiuni defensive în acest sens
  • nu trebuie să mergi pe teritoriul lor, pentru că se poate interveni de aici
  • și în România au fost cyber-atacuri, însă au fost respinse toate cu succes în această perioadă
  • este vorba în principal de informații prin satelit, nu avem încă o dotare satelitară destul de bună, dar participăm și noi cu informații din zone din care sigur putem să adunăm informații; toată lumea participă
  • România nu are în acest moment (…) nu avem în acest moment în dotarea noastră materiale de care au fost cerute de partea ucraineană
  • noi am început deja schimbarea în cea mai mare parte a armamentului nostru
  • avem puțin armament valid (…) cu care să poată fi sprijinită Ucraina
  • noi în acest moment sprijinim cu toate forțele, dar nu cu armament, nu cu armament letal, cu blindate sau cu altceva
  • pentru armament, zona de tranzit este Polonia, acolo este HUB-ul pentru armament
  • Polonia este centrul în această direcție; noi suntem HUB umanitar mai degrabă
  • sprijinim exporturile pe care le face Ucraina, în special pe cel de cereale
  • primim în cele 11 spitale militare nu numai oameni răniți, ci și refugiați care tranzitează România, oameni care vin bolnavi
  • avem peste o mie de paturi la diferite secții
  • există o îngrijorare fundamentală – aceea că Rusia a ocupat Insula Șerpilor
  • interesele noastre de securitate sunt afectate strategic de această prezență aproape de granița noastră
  • sigur că această prezență s-ar putea să nu fie una care să se permanentizeze
  • încearcă Federația Rusă în acest moment prin aducerea trupelor din vest sau din nordul țării, spre Donbas, unde Putin ar vrea să aibă o mică victorie măcar pentru a începe negocierile
  • planul pe care rușii îl au ar fi acela de a câștiga o victorie undeva și de a recâștiga malul Mării Negre; vor cu siguranță un guvern la Kiev care să fie binevoitor cu Rusia
  • dar în acest moment noi nu avem de ce să ne îngrijorăm
  • am depășit 600 de mii de refugiați în România
  • în acest moment suntem pregătiți pentru aceste situații
  • s-a suplimentat cu încă 4 unități de luptă
  • vorbim și de o întărire din punct de vedere tehnologic
  • probabil că în iunie, la Madrid, va fi deja o hotărâre – această întărire poate fi o umbrelă permanentă
  • probabil că va fi o formă de rotație, dar, în orice caz, flancul estic nu va mai fi lăsat fără apărare
  • suntem în legătură continuă cu Ministerul Apărării din R. Moldova – au apărut ceva elemente în zona aeroportului din Tiraspol, dar nu s-a confirmat ca fiind o amenințare
  • nu există mișcări din Transnistria care să fie o amenințare la adresa R. Moldova sau care să fie un angajament militar al Rusiei în această zonă
  • este foarte mică probabilitatea (de a ajunge o rachetă n.r.) – nimeni nu riscă să înceapă al treilea război mondial, aici e un spațiu NATO, apărat de NATO
  • sunt mecanisme de verificare, de negociere
  • nici Rusia nu are cum să riște acest lucru
  • din acest punct de vedere, putem să stăm liniștiți
  • s-au bombardat și zone care erau destul de apropiate de spațiul nostru, dar nu s-a ajuns la așa ceva
  • cred că din această perspectivă putem să fim liniștiți
  • suntem pregătiți și pentru o asemenea situație
  • în Marea Neagră – atât patrulele noastre continue cu 3 vase, cu elicopterele care survolează zilnic spațiul (…) nu au mai arătat că în ultimele zile ar mai exista mine
  • nu am renunțat la patrularea și la vigilența care există pentru asta
  • patrulăm cu toții – inclusiv italienii au transmis; am vorbit cu ministrul italian și au acceptat să aducă 2 dragoare în Marea Neagră
  • nu există un pericol pentru că suntem cu toate forțele în dispozitiv
  • Despre incidentul de la Ambasada Rusiei din București: Rusia folosește orice moment pentru a-și face propria propagandă, pentru a încerca să intimideze țările din zonă; faptul că a fost acest incident nefericit în care o minte mai degrabă bolnavă a făcut un gest crezând că este un gest eroic (…) – sigur că răspundem pe căile diplomatice, comunicăm continuu cu țările vecine, cu țările NATO – colaborăm pentru ca propaganda rusă să nu aibă efect
  • este un incident izolat, este clar – analiza autorităților a fost transmisă peste tot
  • Rusia face același lucru – vorbește tot timpul despre faptul că țările din zonă sunt un pericol pentru Rusia
  • ne uităm cu surprindere la sondajele de opinie care vorbesc despre susținerea lui Putin în acest război – este la cote foarte înalte pentru că populația este continuu alimentată de aceste lucruri
  • această populație este captivă și trebuie continuu să fie alimentată
  • Despre Legile apărării: pachetul de legi ale apărării conține 3 legi fundamentale
  • sunt terminate de aproape un an de zile; am mai trimis încă o dată aceste legi la ministerele participante, la serviciile de informații
  • cred că săptămâna viitoare aceste 3 legi vor fi trecute în transparență și apoi vor merge în Parlament
  • o să prezentăm noutățile; o să vreau să facem niște conferințe publice
  • avem o lege specială privind mobilizarea; există o lege mai veche, trebuie modificate o serie de lucruri; rezerva noastră care ar trebui să fie continuu alimentată (…) este deja de peste 50 de ani; cel mai tânăr om care a făcut stagiul militar are în momentul nostru 38 de ani, este ieșit din limita care există în lege
  • nu vor fi luați cu arcanul oamenii, va fi foarte clară legea
  • vom vedea și experiența altor țări din acest punct de vedere
  • tinerii care nu au făcut stagiul militar nu pot fi duși pe front
  • autoritățile locale (…) ar trebui să țină evidența celor care sunt în rezervă și care sunt plecați în străinătate
  • sunt prevăzute în lege contravenții
  • cei care nu sunt cetățenii altor state au obligații pentru apărare
  • vom vedea cum se îndeplinesc aceste obligații
  • în proiectul legat de voluntari – se anunță autoritățile că ai părăsit garnizoana, că ești în altă țară
  • cyber security – e nevoie de o cultură de securitate nouă pentru că e nevoie să facem cursuri, să pregătim populația pentru apărarea de tip cyber
  • Despre corvete – peste 2 săptămâni avem termenul limită pentru ca asocierea Naval Group și șantierul naval Constanța să vină cu o ultimă variantă; sperăm să putem cât mai repede pentru că avem nevoie
  • avem și alte probleme de înzestrare
  • vrem ca prin 2,5% din PIB, această suplimentare care va fi aprobată de Parlament, să putem să aducem mai repede o serie de programe privind dotarea armatei
  • programe de drone – este o licitație tot aflată pe ultima sută; sperăm că aceasta se va realiza foarte repede pentru că este un program ambițios al României de a se dota cu sisteme moderne
  • așteptăm să vedem decizia comisiilor care se ocupă de jurizarea acestor oferte si care studiază ofertele tehnice
  • luna aceasta avem un deadline
  • avem și programe legate de apărare antiaeriană, de blindate
  • acest război a făcut ca majoritatea ministerelor să se uite asupra dotării
  • în jur de 28-30% din bugetul de Apărare va fi pentru înzestrare
  • încercăm să aducem mai repede câteva programe de înzestrare
  • suntem într-o perioadă în care Armata Română se modernizează cât putem de repede
  • dar durează câțiva ani
  • Despre tragedia de la Constanța – există un raport intermediar, am discutat cu specialiștii, vom avea în scurt timp un raport complet cu datele tehnice, datele meteo, datele din cutia neagră
  • deocamdată, ceea ce se observă este un cumul de factori
  • vom vedea la timpul potrivit, vom face public acest raport și vom trage și învățămintele necesare
  • MIG-urile 21 Lancer au fost modernizate – din păcate, sunt vechi de 40 de ani sau mai bine; au fost modernizate la un moment dat
  • este foarte complicat ca cu aparatele vechi să faci ceea ce este nevoie în zona aviației
  • Despre trupele care au venit în România: avem în mai multe locuri în România, nu  numai la baza Mihail Kogălniceanu – aici avem cea mai mare concentrare
  • este un batalion de luptă care s-a adunat aici
  • ei fac exerciții continue, de interoperabilitate cu armata noastră
  • se mișcă în teritoriu, la poligoane unde se exersează diverse aplicații defensive
  • continuu se pregătesc, se mișcă pe teritoriul nostru
  • primesc și eu poze cu camioane care trec pe șoselele noastre
  • trezesc teamă, uneori oamenii se întreabă dacă nu cumva a început războiul
  • avem un program de aplicații aprobat cu un an înainte
  • sunt într-un an peste 100 de aplicații.
Urmărește-ne pe Google News