Constanţa: Turişti evacuaţi dintr-un hotel din Mamaia în urma unui incendiu în baia unei camere
8 mai 2022, 13:37
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, incendiul s-a manifestat la un ventilator din baia unei camere de hotel, fiind stins în scurt timp.
După primirea apelului prin 112 că la hotelul Romantic din staţiunea Mamaia a izbucnit un incendiu, au fost trimise la faţa locului patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autoscări, o autospecială pentru descarcerare, patru echipaje SMURD şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple.
În hotel se aflau cazate 41 de persoane (38 adulţi şi 3 copii), dintre care doi cetăţeni ucraineni.
„Toate persoanele au fost evacuate din hotel, nu au fost persoane care să necesite îngrijiri medicale sau transport la spital”, a mai informat ISU „Dobrogea”.

