Război în Ucraina | Acord în UE pentru al șaselea pachet de măsuri împotriva Moscovei. Rușii sunt la un pas să cucerească regiunea Lugansk. Zelenski: Rusia ocupă 20% din teritoriul Ucrainei
ACTUALIZARE Biroul de Stat pentru Investigaţii din Ucraina a anunţat joi că a încheiat o anchetă preliminară celei judiciare împotriva politicianului pro-rus Viktor Medvedciuk, aliat al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, transmite Reuters.
Medvedciuk este acuzat de trădare şi de încălcarea legilor războiului, fapte pentru care ar putea fi condamnat la 15 ani de închisoare, arată un comunicat de pe site-ul de internet al Biroului.
ACTUALIZEAZĂ Cozile din România îi costă pe exportatorii ucraineni de produse agricole 500.000 de dolari pe zi, a declarat Asociația Europeană a Afacerilor din Ucraina într-un raport preluat de Interfax.
„Multe porturi ucrainene rămân blocate. Având în vedere circumstanțele actuale, produsele ucrainene sunt exportate parțial prin porturile dunărene și prin canalul maritim Sulina. Companiile membre ale Asociației Europene a Afacerilor din Ucraina (EBA) raportează că aproape 90 de nave stau în prezent la coadă în apropierea canalului Sulina. Acestea vor sta la coadă în medie 10 zile sau mai mult. Este demn de remarcat faptul că fiecare zi de oprire îi costă pe exportatorii ucraineni aproximativ 500.000 de dolari pe zi”, potrivit raportului EBA.
ACTUALIZARE Parlamentul Republicii Moldova a adoptat joi o lege ce interzice difuzarea de emisiuni de ştiri ruseşti în această ţară, unde tensiunile între forţele prooccidentale şi cele proruse s-au accentuat odată cu conflictul din Ucraina, informează agenţia de presă AFP.
Potrivit acestei legi asupra „securităţii informaţiei”, este interzisă „transmiterea la radio şi la televiziune a emisiunilor de ştiri, militare, politice şi analitice ale unei ţări care nu a ratificat convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră”.
ACTUALIZARE Mișcarea de rezistență din Melitopolul ocupat de ruși din sudul Ucrainei este în creștere, a spus primarul Ivan Fedorov, care a spus că peste 100 de ruși au fost „eliminați”, transmite CNN.
Deși Fedorov nu se mai află în oraș, acesta spune, citând serviciile de informații, că peste 100 de ruși au fost „eliminați de mișcarea de gherilă din Melitopol și de cooperarea serviciilor speciale. Dar sunt sigur că acest număr este mai mare”.
ACTUALIZARE Turcia, Rusia, Ucraina și ONU au pregătit o „foaie de parcurs” pentru a asigura un coridor pentru navele cu cereale.
#Turkey, #Russia, #Ukraine and the #UN have prepared a „road map” to provide a corridor for the withdrawal of ships with grain.
Turkish news agency Anadolu pic.twitter.com/m65pIYFtRk
— NEXTA (@nexta_tv) June 2, 2022
ACTUALIZARE Lobbyiştii ruşi au interdicţie de intrare în Parlamentul European, a anunţat astăzi preşedinta legislativului comunitar, afirmând că Europa trebuie să se protejeze de influenţa Kremlinului şi de propaganda privind războiul din Ucraina.
„Cu efect imediat, reprezentanţii companiilor ruse nu mai au permisiunea de intrare”, a anunţat Roberta Metsola pe Twitter. „Nu trebuie să le acordăm niciun spaţiu pentru a-şi răspândi propaganda şi relatările toxice şi false despre invadarea Ucrainei”, a adăugat ea.
ACTUALIZARE Reprezentanţii celor 27 au aprobat astăzi un al 6-lea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei, care include un embargo petrolier cu anumite scutiri, dar nu prevede înscrierea capului Bisericii Ortodoxe Ruse pe lista neagră a celor vizaţi de sancţiuni, informează surse diplomatice citate de AFP şi dpa.
Comisia Europeană a propus includerea pe lista persoanelor sancţionate cu îngheţarea averilor şi o interdicţie de intrare în UE a Patriarhului Kirill, dar Ungaria s-a opus.
ACTUALIZARE Ucraina ar putea închide cea mai mare centrală nucleară din Europa.
Un asistent al premierului Denis Şmihal a explicat că decizia ar putea fi luată dacă autorităţile de la Kiev pierd controlul asupra centralei, cea mai mare de acest gen din Europa.
„Atâta timp cât comenzile de control sunt executate şi situl îşi menţine regimul, nu oprim. Dar se ia în considerare şi scenariul în care unitatea ar putea ieşi complet de sub control şi o oprim”, a declarat oficialul, citat de Reuters.
ACTUALIZARE Guvernul a discutat în şedinţa de astăzi, în primă lectură, un plan naţional de măsuri de protecţie şi incluziune destinat persoanelor strămutate din Ucraina beneficiare de protecţie temporară, a anunţat consilierul de stat Mădălina Turza, şef al Departamentului pentru responsabilitate socială comunitară şi grupuri vulnerabile şi coordonator strategic al asistenţei umanitare a refugiaţilor. Documentul urmează să fie aprobat printr-o ordonanţă de urgenţă
ACTUALIZARE Forțele rusești încearcă să atace satul Berestove din estul Ucrainei, situat pe un drum principal care leagă orașul Lisiciansk din regiunea Lugansk de restul Ucrainei, a declarat joi un general ucrainean, citat de The Guardian. Forțele rusești încearcă, de asemenea, să atace orașul Sviatohirsk din regiunea Donețk, a declarat generalul Oleksii Gromov în cadrul unei conferințe de presă.
Guvernatorul provinciei Doneţk, Pavlo Kirilenko a declarat că invadatorii ruși încearcă să avanseze spre sud, spre orașele cheie deținute de Ucraina, Kramatorsk și Sloviansk, ambele în regiunea Donețk.
ACTUALIZARE Aproximativ 800 de persoane, inclusiv copii, se ascund sub combinatul chimic din orașul Severodonețk, care este bombardat intens de ruși, potrivit lui Serhii Haidai, guvernatorul regiunii Lugansk, citat de CNN.
Turkey will hand over „Bayraktar”, for which money was raised in #Lithuania, for free.
Part of money raised will be used to equip „#Bayraktar” with weapons. The remaining money will be directed to humanitarian, defense and rehabilitation assistance to #Ukraine. https://t.co/IFWnXPfkiD
— NEXTA (@nexta_tv) June 2, 2022
ACTUALIZARE Rusia ocupă 20% din teritoriul Ucrainei, spune Zelenski
Forțele ruse ocupă în prezent aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei, a declarat președintele Volodimir Zelenskii într-un video adresat parlamentului din Luxemburg.
Primele linii de luptă se întind pe mai mult de 1.000 km, a spus Zelenski, adăugând: Trebuie să ne apărăm de aproape întreaga armată rusă. Toate formațiunile militare ruse pregătite pentru luptă sunt implicate în această agresiune.
El a spus, din nou, că 100 de ucraineni mor zilnic în estul Ucrainei, iar alte 450-500 de persoane sunt rănite.
ACTUALIZARE Ministerul ucrainean de Externe ucrainean declară că face eforturi împreună cu alte țări pentru apune capăt blocadei navale rusești a porturilor sale, astfel încât exporturile de cereale să poată relua.
Kievul cere ONU să intervină pentru a-și restabili accesul la Marea Neagră, astfel încât să poată relua livrările de produse agricole.
Navele rusești împiedică navele ucrainene să părăsească portul, ceea ce înseamnă că milioane de tone de cereale nu pot fi livrate. Multe țări se confruntă acum cu o penurie de grâu, iar lipsa aprovizionării contribuie la creșterea prețurilor la alimentele de bază.
ACTUALIZARE Ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, s-a declarat „recunoscător” SUA și secretarului lor de stat, Antony Blinken, pentru noul pachet de arme în valoare de 700 de milioane de dolari pentru Ucraina.
Noul pachet va include sisteme de rachete de artilerie cu mobilitate ridicată, care pot lovi cu precizie ținte până la 80 km.
Grateful to the U.S. and personally to my friend @SecBlinken for this important decision that we have all worked so intensively to make a reality. Advanced American systems will help our brave Armed Forces to defend Ukrainian land from Russian invaders. https://t.co/INlGeb52EP
— Dmytro Kuleba (@DmytroKuleba) June 2, 2022
ACTUALIZARE Autoritățile de ocupație din Mariupol au înființat de urgență puncte de primire a documentelor pentru cetățenia rusă. Aceste acțiuni sunt asocate declarațiilor făcute de ruși cu privire la anexarea Regiunii Donețk în luna iulie a acestui an, transmite Nexta.
The occupation authorities in Mariupol urgently set up points for receiving documents for Russian citizenship. He attributes these actions to „statements made by Russians about the annexation of the #Donetsk Region in July of this year.”
mayor advisor Petro Andryushchenko pic.twitter.com/BVTqs5Fi3p
— NEXTA (@nexta_tv) June 2, 2022
ACTUALIZARE Războiul din Ucraina a făcut cel puțin 7 morți și 26 de răniți în ultimele 24 de ore, au declarat oficialii ucraineni, potrivit CNN.
Donbas: Armata ucraineană a declarat că a respins 13 atacuri inamice în direcția Donețk și Lugansk – cele două regiuni care alcătuiesc Donbasul – în ultimele 24 de ore.
La nord-est de Sloviansk, în zona Lyman, forțele ruse au încercat să avanseze, dar „au suferit pierderi și s-au retras”, se arată într-o actualizare a Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.
Mare parte din Severodonețk, unul dintre ultimele orașe care a rezistat în Lugansk, este ocupată de Rusia, a declarat un oficial militar ucrainean de acolo.
ACTUALIZARE Victoria echipei de fotbal a Ucrainei de miercuri seară a oferit țării, potrivit președintelui Volodimir Zelenski, „două ore de fericire cu care nu suntem obișnuiți”.
După meci, antrenorul Ucrainei Oleksandr Petrakov a susținut o conferință de presă emoționantă, dedicând victoria trupelor care își apără țara de atacurile din Rusia.
Echipa națională de fotbal masculin a Ucrainei este la doar un meci distanță de calificarea la Cupa Mondială după ce a învins Scoția miercuri seară.
ACTUALIZARE Merkel condamnă „războiul barbar de agresiune” al Rusiei în primul discurs de la părăsirea mandatului.
În primul ei discurs public de când și-a părăsit mandatul în urmă cu aproximativ șase luni, Angela Merkel a descris războiul Rusiei împotriva Ucrainei drept un „război barbar de agresiune”, care a echivalat cu un „punct de cotitură de mare anvergură”.
ACTUALIZARE Forțele ruse au bombardat peste noapte orașul Harkov, din nord-estul Ucrainei, ucigând o femeie și rănind un bărbat, spun oficialii regionali.
Ei spun că a fost lovită o școală, lângă granița cu Rusia.
Forțele ucrainene mai spun că cel puțin trei persoane au fost rănite în regiunea vecină Sumî în atacuri aeriene rusești, la miezul nopții, ora locală. Mai multe case au fost distruse.
ACTUALIZARE Slovacia va livra Ucrainei opt obuziere autopropulsate Zuzana 2 în baza unui contract comercial pe care l-a semnat un producător controlat de stat, a anunţat Ministerul Apărării slovac.
Reuters raportează că obuzierul Zuzana 2, o versiune modernizată a unui model mai vechi, folosește cartușe de 155 mm și are o rază de acțiune efectivă de la 40 km la mai mult de 50 km, în funcție de tipul de muniție.
ACTUALIZARE Politologul Kirill Rogov explică de ce invazia rusă nu este doar „războiul lui Putin”. La ce se referă „strategia cu două buzunare”
ACTUALIZARE Conducerea autoproclamatei Republici Populare Donețk a emis emis informarea zilnică.
În prezentare se afirmă că „222 de așezări sunt sub control”. De asemenea, se mai informează că 10 zone din Donețk au fost bombardate de forțele ucrainene și că o persoană a fost ucisă și alte 19 au fost rănite. Se arată că „32 de construcții de locuințe au fost avariate, precum și 19 dotări de infrastructură civilă”.
Afirmațiile nu au fost verificate independent, transmite The Guardian.
ACTUALIZARE Interpol, îngrijorat de o posibilă avalanșă de arme ilicite după ce se va sfârși războiul din Ucraina
ACTUALIZARE Rusia controlează acum cea mai mare parte din Severodonețk, confirmă Ministerul Apărării din Marea Britanie, potrivit The Guardian.
Rusia a preluat controlul asupra majorității orașului cheie Severodonețk din estul Ucrainei, a declarat Ministerul Apărării din Regatul Unit în cel mai recent raport al serviciilor de informații.

Raportul, lansat joi arată că drumul principal către centrul Severodonețk rămâne probabil sub controlul Ucrainei, dar Rusia continuă să ocupe teritorii în mod constant, cu ajutorul unei concentrări puternice de artilerie.
Cu toate acestea, acest lucru „nu a fost fără costuri”, iar forțele ruse au suferit pierderi în acest proces, arată raportul ministerului.
Traversarea râului Doneț – care este o barieră naturală în calea trupelor ruse – este „vitală pentru forțele ruse”, deoarece acestea controlează Lugansk și se pregătesc să-și schimbe atenția către Donețk.
Potențialele locuri de trecere sunt între Severodonețk și orașul învecinat Lysychansk; și aproape de Lyman, recent capturat. În ambele locuri, linia fluviului rămâne controlată de forțele ucrainene, care au distrus podurile existente.
ACTUALIZARE Parchetul General al Ucrainei a înregistrat decesul a încă 17 copii în Mariupol.
The Office of the Prosecutor General of #Ukraine recorded the death of 17 more children in #Mariupol. pic.twitter.com/9vYxqjBv3A
— NEXTA (@nexta_tv) June 2, 2022
ACTUALIZARE Ungaria a blocat miercuri adoptarea embargoului petrolier şi noi sancţiuni europene decise împotriva Moscovei precum retragerea de pe lista neagră a UE a şefului Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill, au indicat mai multe surse diplomatice, relatează AFP.
ACTUALIZARE La un concert în Germania, cântăreață de renume mondial Billie Eilish a sărutat steagul Ucrainei care i-a fost înmânat pe scenă.
At a concert in #Germany, world-renowned singer @billieeilish kissed the #Ukrainian flag handed to her on stage. pic.twitter.com/MZ3qPlUy7x
— NEXTA (@nexta_tv) June 2, 2022
ACTUALIZARE A ceda un teritoriu Rusiei ar însemna „cedarea unor libertăți” și nu ar pune capăt invaziei președintelui Vladimir Putin, a spus prima doamnă ucraineană Olena Zelenska, potrivit CNN.
„Ucrainenii nu pot accepta ce pe o normalitate toate acele declarații pe care le auzim uneori de la liderii țărilor – în unele cazuri, liderii țărilor mari și influente. Nu poți să cedezi părți ale teritoriului tău, este ca și cum ai ceda libertate”, a spus Zelenska în timpul unui interviu pentru ABC News, citat de CNN.
Ea a reiterat poziția soțului ei că regiunea Donbas – unde Rusia și-a concentrat acum ofensiva – va fi din nou ucraineană.
ACTUALIZARE Marea Britanie va trimite Ucrainei sisteme de rachete cu lansare multiplă într-un pas „coordonat îndeaproape” cu decizia SUA de a oferi Kievului armament mai avansat – o mișcare despre care Rusia a spus că ”pune gaz pe foc”.
ACTUALIZARE Severodonețk inainte și după invazia trupelor ruse.
#Severodonetsk before and after #Russia‘s intervention. pic.twitter.com/CAmEllUsdU
— NEXTA (@nexta_tv) June 2, 2022
ACTUALIZARE Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că, în cele 98 de zile ale invaziei ruse, 689 de copii au fost răniţi în urma atacurilor, iar 243 dintre aceştia au murit. Alţi 139 de copii sunt daţi dispăruţi. El a numit zece dintre copiii ucişi în acest război, spunând că nu este vorba despre numere, ci despre lumi distincte pe care armata rusă le-a distrus. Zelenski a menţionat că peste 200.000 de copii ucraineni au fost deportaţi de ruşi până în prezent, acuzând că aceasta este una dintre cele mai odioase crime de război.
Cele mai actualizări despre războiul Rusiei în Ucraina:
– Ministrul de externe al Rusiei a spus că solicitările Ucrainei către Occident cu privire la furnizarea de lansatoare de rachete avansate depășesc „toate limitele și decența” și reprezintă o „provocare directă”. Aceasta vine după ce președintele Joe Biden a declarat că SUA va furniza Ucrainei „sisteme de rachete și muniții mai avansate” care îi vor permite să atingă ținte aflate la 50 de mile distanță. SUA declară că Ucraina s-a angajat să nu folosească armele împotriva țintelor din Rusia.
– NATO nu consideră că decizia SUA de a furniza Ucrainei arme avansate încalcă tratatul, a declarat miercuri secretarul general Jens Stoltenberg pentru CNN. El a spus că acest lucru se datorează faptului că alianța susține „dreptul la autoapărare” al Ucrainei, iar acesta este un drept consacrat în tratatul ONU.
– Oficialii ucraineni spun că aproximativ 70% din orașul cheie din estul Severodonețk este acum ocupat de forțele ruse, pe măsură ce luptele de stradă continuă. Șeful administrației militare regionale din Lugansk a declarat că forțele ucrainene au avut succes pe „unele străzi” și șase soldați ruși au fost capturați.
– Rachetele rusești au lovit o cale ferată din vestul Ucrainei, potrivit oficialilor ucraineni. Bombardamentele au avut loc aproape de tunelul Beskyd din Munții Carpați, lângă granița cu Slovacia.
– Ucraina pierde între 60 și 100 de soldați în fiecare zi, a declarat președintele ucrainean Volodmir Zelenski pentru Newsmax într-un interviu. El a adăugat că 500 sunt răniți în luptă zilnic, considerând situația din est „foarte dificilă”.
– În ciuda temerilor că războiul Rusiei în Ucraina ar putea însemna revenirea la combustibili fosili, majoritatea țărilor din Uniunea Europeană stabilesc planuri mai ambițioase pentru a stimula sursele regenerabile, potrivit unui nou raport.
The Office of the Prosecutor General of #Ukraine recorded the death of 17 more children in #Mariupol. pic.twitter.com/9vYxqjBv3A
— NEXTA (@nexta_tv) June 2, 2022

