Reprezentantul permanent al Rusiei la ONU: Regiunile Donețk și Lugansk vor fi „eliberate foarte curând”
„După 100 de zile de conflict armat, puteți spune că invazia rusă a Ucrainei decurge conform planului?” a întrebat Sackur.
Nebenzya a răspuns: „Cred că există progres. Nimeni nu a promis un rezultat în trei zile sau într-o săptămână. Acum, unii experți asigură că operațiunea militară rusă s-a blocat și merge mult mai lent decât era planificat. Dar există progres, asta e clar ca bună ziua.”
Sackur a insistat: „Recunoașteți că planul inițial de a prelua Kievul și de a instala acolo un regim pro-rus a eșuat complet?”
„Nu știu nimic despre astfel de planuri”, a spus Nebenzya, menționând că nimeni din comandamentul rus nu a spus vreodată cu voce tare că Moscova intenționează să preia controlul Kievului instalând acolo un guvern marionetă.
„Amploarea pierderilor rusești în ultimele 100 de zile este uimitoare. Oamenii din Rusia ar fi absolut șocați de aceste cifre dacă ar ști despre ele”, a continuat Sakur.
Nebenzia a răspuns că nicio pierdere nu poate fi confirmată: „După cum am spus, ele nu sunt cifre oficiale și, în timpul oricărui conflict, părțile tind să exagereze pierderile celeilalte părți. Nu pot să vă spun cifrele și nu pot comenta despre ce vorbesc Ucraina sau SUA.”
Sakur a insistat că, în mai mult de 100 de zile, conflictul a ajuns, aparent, într-un impas. „Încă nu ați cucerit Severodonețk. Nici măcar nu ați ocupat Lugansk în întregime, ca să nu mai vorbim de întregul Donbas. Dacă, în opinia dumneavoastră, acesta este un progres, atunci sunt foarte interesat: care este mai exact planul?”
Potrivit reprezentantului permanent al Rusiei, scopul principal acum este eliberarea Donbasului. „Răbdare…. și veți vedea că regiunile Donețk și Lugansk vor fi eliberate. Și, sper, asta se va întâmpla foarte curând.”

