Podul prăbuşit de la Luţca a fost împrejmuit de armată. Ce soluţii sunt pentru traversarea râului Siret
Timp de 5 ore, specialiștii Ministerului Apărării au făcut măsurători la podul prăbușit din județul Neamț și au evaluzat zona.
Militarii de la Unitatea de Geniu din Iași au verificat cursul apei pentru a găsi niște puncte de trecere și după ce analizează datele să găsească soluția pentru un punct de trecere.
Localnicii sunt încă șocați de prăbușirea podului. Mulți fac naveta la Roman și circulau prin zonă zilnic. Tot pe pod treceau și copiii, ca să ajungă la școală. Acum trebuie să ocolească și fac un drum cu jumătate de oră mai lung.
Până acum, nicio persoană de la firma care s-a ocupat de reabilitarea podului nu a putut fi contactată.
În județul Neamț au ajuns încă de ieri experți ai Inspectoratului de Stat în Construcții și specialiști guvernamentali care verifică documentația lucrărilor. Și dacă acestea au respectat cerințele din caietul de sarcini, referitoare la soluțiile tehnice, calitatea materialelor și execuția lucrărilor.
Expertiza tehnică este un proces de durată, însă ar trebui să scoată la iveală cauzele care au dus la acest eșec de 216 metri în valoare de 7 milioane și ceva de lei.
În acest caz sunt deschise și dosare penale. Polițiștii fac cercetări pentru abuz în serviciu și vătămare corporală din culpă. Și procurorii DNA, pentru fapte de corupţie în legătură cu împrejurările în care s-a reabilitat, modernizat şi consolidat podul, dar şi împrejurările în care s-a redeschis circulaţia rutieră.
Șoferul de camion care a fost surprins pe pod în momentul prăbușirii e încă în spital pentru supraveghere.
Astăzi s-au făcut lucrări pentru a putea fi scoase de sub dărâmături oile care se aflau în zonă în momentul prăbușirii. Au acționat pompierii cu ajutorul unui expert. Deocamdată mijlocul podului distrus se află în apă, ca un fel de barieră, iar în cazul unor viituri puternice, ar putea crea probleme. Accesul e restricționat în zonă, iar podul e păzit de jandarmi și de angajați ISU, pentru că reprezintă un pericol.

