Ziua iei românești este sărbătorită la Senat
20 iunie 2022, 13:45
Expoziţia marchează şi faptul că legea prin care 24 iunie va fi declarată Ziua Naţională a iei a fost votată de parlamentari şi trimisă spre promulgare.
Anul acesta, arta confecţionării cămăşilor populare ar putea intra în patrimoniul Unesco.
În 2022, la UNESCO, se va dezbate recunoaşterea la nivel mondial a valorii unice a cămăşii cu altiţă, cu largul sprijin al Comisiei parlamentare.
Ziua de 24 iunie este zi sfântă pentru credincioşii ortodocşi care sărbătoresc naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, zi cunoscută de popor ca şi Drăgaica sau Sânzienele, zi care a fost declarată neoficial în România şi în comunităţile româneşti din întreaga lume ca Ziua Universală a iei, se arată în expunerea de motive a legii.

