LIVE Război în Ucraina, ziua 119 | Armata rusă a lansat rachete asupra orașului Nikolaev. Zelenski cere din nou Occidentului arme și sancțiuni pentru Rusia

Școala în ruine la Harkov
Școala în ruine la Harkov
22 iunie 2022, 07:46

ACTUALIZARE 19.09 Cancelarul german Olaf Scholz a chemat miercuri la crearea unui „plan Marshall” pentru Ucraina, estimând că reconstrucţia acestei ţări va costa „miliarde” şi se va întinde pe „mai multe generaţii”.

ACTUALIZARE 18.23 De la începutul invaziei din Ucraina, o parte semnificativă a establishmentu-ului rus a ajuns pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene, Marii Britanii și Statelor Unite. Occidentul a anunțat o vânătoare după bunurile oligarhilor, inclusiv iahturi. De la începutul războiului, autoritățile europene au reușit să aresteze 16 iahturi care sunt asociate cu persoane apropiate de Kremlin, scrie Novaia Gazeta. Europa. Publicația mai precizează că a analizat aproape 5 milioane de kilometri parcurși de către 27 de oligarhi și oficiali ruși în ultimii 14 ani și a aflat cum au fugit de sancțiuni, unde le plăcea să-și petreacă timpul, înainte de război, și de unde provin „petele albe” din rutele superyacht-urilor.

ACTUALIZARE 17.20 Una dintre țările al căror ajutor important merită o recunoaștere mai mare este România, care sprijină și ajută ucrainenii în toate felurile posibile încă din primele zile de război, scrie ziarul Kyiv Post, adăugând că țara noastră se numără printre principalele țări de tranzit pentru livrarea de armament și echipamente Ucrainei.
ACTUALIZARE 16.29 Pierderile suferite de Rusia şi forţele pro-ruse din Doneţk se ridică la 55% din forţele desfăşurate iniţial, potrivit ultimului raport de informaţii al Ministerului britanic al Apărării cu privire la războiul din Ucraina, relatează BBC.

ACTUALIZARE 15.55 Aflat sub un potop de foc al artileriei ruse, oraşul Lisiceansk din estul Ucrainei trăieşte un ”infern”, potrivit autorităţilor ucrainene, care admit avansul trupelor ruse ce încearcă să preia sub control întreaga regiune ucraineană Lugansk, punctul central al luptelor între trupele ucrainene şi cele ruse în ultimele săptămâni, relatează miercuri AFP. „Ruşii se apropie de Lisiceansk, pătrund în localităţile învecinate şi bombardează oraşul”, a scris pe Telegram guvernatorul regiunii Lugansk, Serghei Gaidai, în a 119-a zi a invaziei ruse în Ucraina. De cealaltă parte a râului Siverski Doneţ, imposibil de trecut după ce podurile au fost distruse, „luptele continuă pe străzile din Severodoneţk”, mai informează Gaidai.

ACTUALIZARE 15.25 Cel mai probabil scenariu, în cazul morții lui Vladimir Putin, ar fi declanșarea în Rusia a unei „revanșe conservatoare”, este de părere Tatiana Stanovaya, fondatoarea proiectului de analiză politică R.Politik.

ACTUALIZARE 14.50 Discuţii ruso-turce pentru a scoate grâul din Ucraina prin Marea Neagră. O delegaţie a Ministerului Apărării al Turciei s-a deplasat miercuri la Moscova pentru noi discuţii menite să permită exportarea prin Marea Neagră a cerealelor blocate în Ucraina din cauza ofensivei militare ruse.

ACTUALIZARE 14.39 Trupele britanice trebuie să se pregătească „să lupte în Europa încă o dată”, a anunţat într-un mesaj către subordonaţii săi, noul Şef al Statului Major din Marea Britanie. Este un semnal firesc în contextul actual, cel puţin până la negocieri, a explicat în exclusivitate pentru Ştirile TVR Ben Hodges, fost comandant al Armatei SUA în Europa. Generalul american consideră că ucrainenii ar putea învinge ruşii până la începutul toamnei, iar de atunci ar putea începe negocierile.

ACTUALIZARE 14.35  Atac cu dronă ”sinucigașă” asupra unei rafinării din Rusia, în apropiere de Ucraina. Un incendiu a izbucnit la rafinăria Novoşakhtinsk, din regiunea Rostov, Rusia. Se pare că explozia a fost provocată de cel puțin o dronă, anunță agenția NEXTA, pe Twitter, unde postează și două clipuri cu atacul.

ACTUALIZARE 13.42 Un incendiu a izbucnit la rafinăria Novoşakhtinsk, în regiunea Rostov din Rusia. Potrivit  NEXTA, e pare că dintr-o dronă au fost lansați explozibili.

ACTUALIZARE 13.30 Răspunsul Moscovei la interzicerea de către Lituania a tranzitului de mărfuri aflate sub incidenţa sancţiunilor Uniunii Europene către exclava rusă Kaliningrad nu va fi unul exclusiv diplomatic, ci şi de natură practică, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe rus, Maria Zaharova, informează Reuters.

Zaharova nu a făcut alte precizări cu privire la natura acestor măsuri practice pe care Rusia intenţionează să le ia împotriva Lituaniei.

ACTUALIZARE 12.18 Rusia a lansat 7 rachete asupra regiunii Nikolaev. Guvernatorul regiunii, Vitaliy Kim, a declarat că atacul a avut loc miercuri la ora locală 12.00. Nu au oferite alte informații.

ACTUALIZARE 12.14 Ministerul de externe de la Tallinn l-a convocat marţi pe ambasadorul Rusiei pentru a protesta faţă de o încălcare „extrem de gravă” a spaţiului aerian al Estoniei de către un elicopter rusesc.

ACTUALIZARE 12.01 De ce Kaliningrad ar putea fi următoarea zonă de foc, în războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Tensiunile cresc în jurul exclavei ruse Kaliningrad, un teritoriu izolat, dar important din punct de vedere strategic de pe coasta Mării Baltice, care ar putea fi în curând târât în războiul Kremlinului. Locuitorii din Kaliningrad au fost îndemnați să nu se panicheze să cumpere masiv, după ce tensiunile au crescut, în această săptămână.

ACTUALIZARE 11.17 Granița ruso-ucraineană este mai rea decât Zidul Berlinului, a declarat un oficial pro-rus din Zaporojie, citat de RIA Novosti.

„Pentru noi, granița cu Rusia este mai rea decât Zidul Berlinului pentru germani. Potrivit unor estimări, 60-68 la sută dintre locuitorii din Berlinul de Est și Republica Democrată Germană (Germania de Est) aveau rude în Berlinul de Vest și Republica Federală Germania (Germania de Vest). În Ucraina, în funcție de regiune, 73-85 la sută dintre rezidenți au rude în Rusia. Prin urmare, această frontieră nu ar trebui să existe”, a declarat Vladimir Rogov.

ACTUALIZARE 10.28 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a reiterat apelul pentru adoptarea de noi sancţiuni ale Uniunii Europene  împotriva Rusiei, îndemnând Bruxellesul să adopte un al şaptelea pachet de sancţiuni cât mai curând posibil.

„Rusia trebuie să simtă o presiune tot mai mare din cauza războiului şi politicii sale agresive antieuropene”, a declarat Zelenski într-un nou discurs, marţi noaptea. Zelenski a reiterat ;i nevoia urgentă a Kievului de a continua să primească arme. „Vieţile a mii de oameni depind în mod direct de viteza (de reacţie a) partenerilor noştri”, a spus el.

ACTUALIZARE 09.50 Autoritățile militare ale autoproclamatei Republici Populare Donețk  au postat pe Telegram un mesaj în care susțin că, în ultimele două ore, districtul Kievsky din Donețk a fost bombardat de șaizeci de ori de forțele ucrainene. În mesaj se precizează  că munițiile folosite sunt obuze de 155 mm „furnizate de țările NATO”. Afirmațiile nu au fost verificate independent, notează The Guardian.

ACTUALIZARE 09.15 Pierderile  în rândul forțelor autoproclamatei Republici Populare Donețk (DPR), s-ar putea  ridica la aproximativ 55% din forța inițială, anunță serviciile de informații britanice, în cel mai recent raport.

ACTUALIZARE 08.55 Un fotojurnalist ucrainean și un soldat care îl însoțea au fost „executați cu sânge rece”  în primele săptămâni ale invaziei Rusiei, potrivit unei investigații publicate recent de Reporteri Fără Frontiere.

ACTUALIZARE 08.47 Armata ucraineană a declarat că a lansat atacuri aeriene asupra insula Zmiinyi, cunoscută sub numele de Insula Șerpilor, provocând „pierderi semnificative” forțelor ruse. Rusia susține că a respins o încercare a ucrainenilor de a recupera insula din Marea Neagră capturată de forțele ruse în prima zi a invaziei.

ACTUALIZARE 08.18 Președintele Rusiei, Vladimir Putin, urmează să marcheze ziua în care forțele germane naziste ale lui Hitler au invadat Uniunea Sovietică la 22 iunie 1941.  Data este semnificativă în Rusia și este amintită ca „Ziua Comemorarii și a întristării”.

Evenimentele ultimelor 24 de ore:

Urmărește-ne pe Google News