Noile șine de cale ferată pentru liniile din port au ajuns la Constanța. Va crește capacitatea de operare, iar Ucraina va fi ajutată să exporte cereale
Primele şine cu o greutate de 650 de tone au sosit în port, însă până la montarea lor mai sunt multe lucrări de terminat.
Nu a fost curățată încă toată vegetația și nu a fost demontată întreaga suprastructură a căii ferate existente. Mai sunt de făcut și excavații.
Au dispărut, însă, sutele de vagoane vechi care zăceau abandonate pe şinele din port.
Într-o primă fază vor fi înlocuite 19 linii de cale ferată cu o lungime de aproximativ 6 km și jumătate.
Portul Constanţa este poartă de ieșire a exporturilor de cereale ucrainene către piețele sudice din nordul Africii și Orientul Mijlociu. Însă e nevoie de creșterea capacității de operare.
La începutul lunii au demarat și lucrările de reabilitare a 4,5 km de cale ferată cu ecartament larg care leagă Ucraina de portul Galați.
Nefolosită de peste 30 de ani, calea ferată s-a deteriorat.
Când va fi refăcută, în aproximativ două luni, trenurile ucrainene vor putea ajunge direct la depozite, de unde cerealele vor fi încărcate în barje şi şlepuri pe Dunăre, cu destinația portul Constanța.

