Iarbă uscată și gunoaie în urma Festivalului Nostalgia. Organizatorii au fost deja amendaţi pentru zgomot şi pentru distrugerea spaţiului verde

3 iulie 2022, 22:30

Chiar de pe pagina oficială a Festivalului Nostalgia vedem cum arăta Parcul Izvor în timpul concertelor.

La aproape o săptămână după terminarea concertelor, iarba este complet uscată, iar deşeurile încă nu au fost strânse complet.

Mai mult, jumătate din parc a fost închis, fără drept, timp de aproape o săptămână.

Pentru folosirea neautorizată şi distrugerea spaţiului verde, organizatorul festivalului a primit o amendă de 20.000 lei. Totodată, acestuia i s-a pus în vedere readucerea locului la starea iniţială.

Şi pentru că pe durata celor trei zile de festival, muzica a depășit frecvent nivelul maxim admis de lege, Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti a amendat organizatorul cu câte 6.000 de lei pentru fiecare noapte de concerte.

Nostalgia nu e singurul festival organizat în mijlocul Capitalei care a provocat nemulţumiri printre bucureşteni.

La Festivalul Saga, spre exemplu, care a avut loc la începutul lunii iunie pe Arena Naţională, prima seară de concerte s-a încheiat la 5 dimineaţa, iar în cele 3 zile de festival au fost înregistrate peste 60 de apeluri la 112. Pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple, unele voci susţin că astfel de festivaluri ar trebui organizate în afara oraşelor, aşa cum se întâmplă cu Neversea, Electric Castel sau Gărâna Jazz Festival.

Decizia finală le aparţine primăriilor care girează astfel de evenimente.

Dar în cazul Nostalgia, cum primăria a aprobat festivalul, tot ea trebuia să se asigure că evenimentul are loc în condiții optime și că angajamentele luate de organizatori chiar sunt respectate în detaliu. În practică, rareori se întâmplă aşa.

 

 

Urmărește-ne pe Google News