Război în Ucraina, ziua 139. Crește numărul victimelor după bombardamentele din Donețk. Zelenski a ordonat armatei să recucerească zonele din jurul coastei Mării Negre
ACTUALIZARE Ora de Știri: Deși au intrat într-o pauză operațională pe frontul din est, forțele rusești au atacat cu rachete orașul Mykolaiv din sudul țării, producând daune unei clădiri rezidențiale și rănind cel puțin 12 persoane. Și la Harkov, în nord-estul Ucrainei, patru explozii puternice au fost raportate. Harkov, al doilea cel mai mare oraș ucrainean după Kiev, a fost în ultimele zile ținta artileriei rusești, șase persoane fiind ucise și alte 31 rănite in aceste atacuri.
ACTUALIZARE Delegaţii ale Ucrainei şi Rusiei se vor întâlni miercuri, la Istanbul, pentru a analiza posibilitatea reluării livrărilor pe Marea Neagră a cerealelor blocate, a anunţat marţi ministrul turc al apărării Hulusi Akar.
ACTUALIZARE Cinci ucraineni care erau deţinuţi de către armata rusă în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, au fost eliberaţi în urma unei ”operaţuni speciale” a serviciilor militare ucrainene de informaţii, anunţă marţi Kievul, relatează AFP.
ACTUALIZARE Active de circa 13,8 miliarde de euro aparţinând unor oligarhi şi alte entităţi au fost îngheţate în Uniunea Europeană, mai ales în cinci ţări membre, în urma sancţiunilor împotriva Rusiei, ca răspuns la războiul în Ucraina, a anunţat marţi comisarul european al justiţiei, Didier Reynders, citat de AFP.
Diverse voci pro-Kremlin și-au exprimat îngrijorarea publică după ce armele furnizate de Occident au permis Ucrainei să efectueze o serie de atacuri cu succes asupra țintelor rusești aflate mult în spatele frontului, potrivit The Moscow Times.
ACTUALIZARE Cel puțin 12 persoane au fost rănite de bombardamente în Nicolaiev, potrivit guvernatorului regional Vitaly Kim.
ACTUALIZARE Rusia a susținut că a ucis un număr semnificativ de mercenari străini care luptau în Ucraina în ultimele trei săptămâni, inclusiv 23 din Marea Britanie.
ACTIALIZARE Agenția de presă rusă Tass raportează că „zeci de persoane au fost rănite în urma loviturii forțelor armate ale Ucrainei la Novaia Kakhovka, care se află pe râul Nipru, într-o zonă a Hersonului ocupată de forțele pro-ruse în sudul Ucrainei. Un oficial local a spus că „există victime, un număr mare de răniți, zeci de persoane au rămas fără adăpost”, transmite The Guardian.
ACTUALIZARE Numărul morților în urma bombardamentelor din zona rezidențială din Doneșk a ajuns la 34, potrivit unui oficial regional.
Patru persoane au fost rănite după ce Nikolaiev a fost bombardat în această dimineață, potrivit primarului orașului, Oleksandr Syenkevych.
34 загиблих та 9 поранених дістали рятувальники з-під завалів багатоповерхівки у Часовому Ярі. Серед загиблих — 1 дитина.
Працівники ДСНС розчистили близько 70% руїн. Рятувальна операція триває.
За всі злочини росіяни будуть відповідати!#StopRussia#RussiaKillsCivilians pic.twitter.com/LgHYAPlUTY— Павло Кириленко (@Pavlo_Kyrylenko) July 12, 2022
Evenimentele ultimelor 24 de ore:
• Numărul morților în urma atacului cu rachetă asupra unui bloc de apartamente cu cinci etaje din orașul Ceasiv Iar din estul Ucrainei a crescut la cel puțin 33. Echipajele de salvare au continuat să sape pentru a scoate oamenii de sub dărâmături. Zelenski a acuzat Moscova că a vizat în mod deliberat civili în atacul care a distrus trei clădiri dintr-un cartier rezidențial. Luni seară, trupul unui copil în vârstă de nouă ani a fost scos de sub dărâmături, potrivit serviciilor de stat de urgență din Ucraina.
• Ucraina intenționează să își mobilizeze forțele și cu ajutorul armelor din vest să încerce recucerirea teritoriului sudic ocupat de Rusia. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ordonat armatei să recupereze zonele ocupate din jurul coastei Mării Negre, care sunt vitale pentru economia țării, a declarat ministrul apărării Oleksii Reznikov.
• Cel puțin șase persoane au murit în urma atacurilor cu rachete rusești de luni dimineață asupra Harkovului, în nord-estul Ucrainei, potrivit Procuraturii Generale a Ucrainei.
Printre cei uciși se numără un tată și fiul său în vârstă de 17 ani, care se aflau cu mașina în drum spre a-și ridica un certificat de admitere la universitate, a declarat oficialul poliției regionale ucrainene Serhiy Bolvinov.
Primarul Ihor Terekhov a spus că bombardamentele au lovit infrastructura civilă, inclusiv o proprietate comercială și un atelier de reparații de anvelope. Acestea sunt „locuri care nu au nicio semnificație militară”, a adăugat el.
• Aproximativ 80% dintre rezidenții din regiunea de est a Ucrainei Donețk au fugit, a spus guvernatorul acesteia. Pavlo Kyrylenko a spus că au rămas aproximativ 340.000 de oameni, sau 20% din populația locală înainte ca invazia pe scară largă a Rusiei să înceapă pe 24 februarie.
• Vladimir Putin a semnat un decret care le permite cetățenilor ucraineni să dobândească cetățenia rusă. Anterior, o procedură simplificată se aplica numai rezidenților din teritoriile autoproclamate separatiste ale Republicii Populare Donețk (RPD) și Republicii Populare Lugansk (LPR) din estul Ucrainei, precum și regiunilor ocupate de ruși Herson și Zaporizhzhia.
• Președintele rus intenționează să se întâlnească cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, după ce cei doi au discutat despre eforturile de a facilita exporturile de cereale din Ucraina, potrivit Kremlinului.

