Cresc agresiunile asupra medicilor din camerele de gardă ale spitalelor de Urgenţă şi asupra celor de la Ambulanță
O doctoriţă de la Spitalul Municipal din Feteşti a fost bătută de de un pacient chiar în Secția de Primiri Urgenţe a unităţii. Bărbatul de 27 de ani s-a enervat în momentul în care doctorița i-a recomandat să meargă la alt spital pentru o radiografie şi a lovit-o. Doctoriţa are traumatisme la nivelul feţei, fractură şi hemoragie nazală. Iar cei doi agresori au fost reţinuţi de poliţişti și au dosar penal pentru ameninţare și lovire.
Un altă doctoriță, de la spitalul de Pediatrie din Ploiești, a fost scuipată, jignită, lovită şi ameninţată de părinţii unui copil de 3 ani, pe motiv că nu-i acordă suficientă atenție minorului.
Pentru lovirea unui medic, agresorii sunt cercetați pentru infracţiunea de ultraj, conform Codului Penal. Iar potrivit articolului 652 din Legea Sănătăţii, lovirea sau orice acte de violenţă săvârşite împotriva cadrelor medicale se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
În realitate, numărul agresiunilor împotriva cadrelor medicale raportat oficial este mai mic decât cel real. Asta pentru că medicii evită, de multe ori, să ajungă în instanță cu astfel de cazuri.
Legea 95 prevede sancțiuni mai drastice decât cele din codul penal, dar nu e suficient.

