„A fost o femeie cu trei copii care a ajuns aici la miezul nopţii. Era pierdută. Am îmbrăţişat-o”. Anastasia, Irina, Valentina – poveștile a trei refugiate din Ucraina. „Acum ştim cine sunt adevăraţii noştri fraţi”

Anastasia, compozitoare şi profesoară de engleză, a fugit cu fetiţele şi cu mama sa de la Dnipro, din centrul Ucrainei.

După două săptămâni de alarme aeriene, cu ferestrele blocate, ca să nu le rănească geamurile spulberate de bombe, au decis să plece, pentru copii.

Nici online nu se poate face şcoală acasă.

„Învăţătoarea e încă în Dnipro, în Ucraina. Au început lecţiile online şi brusc – o alarmă aeriană: hai să ne vedem după, toată lumea în adăposturi şi după ce se termină, continuăm lecţiile! E o nebunie„, povestește Anastasia.

Anastasia vrea să ajungă cu fetele în Spania, la rude, până se termină războiul.

De două săptămâni stau într-o grădiniţă transformată în casă pentru refugiaţi. A trebuit să amâne plecarea fiindcă mezina de un an şi patru luni a făcut COVID şi a fost internată la „Matei Balş”.

Tânăra mamă este singura care ştie engleză la centru și îi ajută pe ceilalți refugiați.

„A fost o femeie cu trei copii care a ajuns aici la miezul nopţii. Era pierdută. Am îmbrăţişat-o. Ieri seară au venit la noi nişte localnici cu o chitară, am ascultat muzică, am cântat cântece în ucraineană şi în rusă. A fost uimitor„.

Anastasia se roagă mereu să ajungă înapoi acasă, la soţul ei, care nu poate lupta din cauza problemelor cu inima, dar munceşte ca să susţină economia Ucrainei.

Fiecare face ce poate pentru ca ţara să reziste.

„Şi femeile – iubesc femeile de la noi – gătesc gratis. Bunica soţului meu stă la Moscova şi e greu să-i explici. (…) Nu avem nazişți sau aşa ceva. Totul e o minciună. Acum vedem şi cum sunt cu adevărat vecinii noştri, felul în care ţările reacţionează la situaţia noastră. Oamenii şi ţările îşi arată adevărata faţă„.

Irina Dumitrenco, refugiată din Ucraina: „Acum ştim cine sunt adevăraţii noştri fraţi. Sunteţi atât de aproape de noi. Felul în care ne-aţi tratat dovedeşte că nu doar familia de sânge uneşte oamenii, ci ceea ce faci„.

Irina şi familia sa îşi alină suferinţa alături de Anastasia. Şi ea mulţumeşte cerului când soţul o poate suna doar câteva clipe şi îi spune că trăieşte.

El luptă cu arma pentru Ucraina. Ea a fugit cu fata şi bunicii din Nikolaev, după ce bombele ruşilor au căzut peste spitale, hoteluri, fabrici, chiar şi peste grădina zoologică. Două săptămâni nu au avut acolo apă, curent şi gaze.

Valentina, refugiată din Ucraina: „Nu pot să înţeleg acest război. Dacă ţintesc obiective militare sau ceva important, precum aeroporturi… dar, de fapt, ei ţintesc case cu oameni care stau înăuntru„.

Irina Dmitrenco, refugiată din Ucraina: „Se pare că nu vor decât să aducă panică, groază, să ucidă poporul, să ne facă să fugim ca să le lăsăm totul lor„.

Refugiații ucraineni se bucură de pacea şi dragostea care-i alină în România.

„– Ce-ţi place în România?

– E foarte curat, nu că în Dnipro, şi e mult mai cald. Şi ne place arhitectura, muzeele pe care le-am văzut.

– De când am trecut graniţa ne-am simţit iubiţi şi bineveniţi. Să sperăm că asta nu se va schimba„.