Accident între Arad și Deva în care a fost implicat un microbuz. O persoană a murit și alte 12 au fost rănite

22 ianuarie 2019, 08:55

Microbuzul cu 13 pasageri se deplasa în zona comunei Bârzava, de pe Valea Mureșului. Toți oamenii mergeau la lucru, în Arad. Din primele concluzii ale polițiștilor, microbuzul și TIR-ul încărcat cu piese auto circulau din sensuri opuse, iar într-o curbă, șoferul camionului nu ar fi adaptat viteza, deși drumul era acoperit parțial cu zăpadă. Remorca TIR-ului a ajuns pe contrasens, unde a lovit lateral microbuzul. Totuși, șoferul camionului nu își asumă vina pentru accident.

Șoferul TIR-ului susține că circula regulamantar

În urma impactului, șoferul microbuzului a murit pe loc, iar câțiva pasageri au rămas încarcerați. Au intervenit de urgență 6 echipaje medicale, polițiști și pompieri. 12 oameni au fost transportați la spitalul din Arad. Trei sunt în strare gravă.

Localnicii spun că nu e prima dată când pe acel tronson de drum au loc accidente grave.

În urma accidentului, traficul în zonă a fost blocat jumătate de oră.

Urmărește-ne pe Google News