Accident naval în zona portului Tulcea. Navă de croazieră avariată după ce a fost lovită de un cargou. Două persoane au fost rănite ușor

5 octombrie 2019, 17:33

Accidentul a avut loc în zona milei marine 43, în amonte de Tulcea.

În urma impactului, 7 cabine ale navei de croazieră sub pavilion maltez au fost distruse.

La bordul navei se aflau 165 de pasageri germani.

În urma coliziunii nu s-a produs poluarea mediului şi nici blocarea şenalului navigabil.

Poliţiştii din Tulcea au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Totodată, Căpitănia Portului Tulcea face cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

Urmărește-ne pe Google News