Accident spectaculos, suprins de camerele de supraveghere în staţia de taxare de la Feteşti
23 octombrie 2018, 19:58
Şoferul unui autovehicul care efectua un transport agabaritic a pierdut controlul volanului, a pătruns pe o bandă destinată plăţii electronice şi a lovit cabina.
Autovehiculul era încărcat cu pavele de beton şi circula pe sensul de mers Bucureşti-Constanţa.
În urma impactului nu au existat victime, doar pagube materiale.
Până când se vor realiza lucrări de refacere a benzii afectate, şoferii sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă.
Conducătorii care tranzitează zona, mai au la dispoziţie două benzi.
Una pentru plata numerar şi una pentru plata electronică.

