Aeronave ale Forțelor Aeriene Române, antrenament comun cu două bombardiere strategice americane B-1B Lancer

29 mai 2020, 15:50

Antrenamentul a inclus misiuni de interceptare și escortă executate cu aeronave de tip MiG-21 Lancer și F-16 Fighting Falcon ale Bazei 71 Aeriană de la Câmpia Turzii și Bazei 86 Aeriană de la Borcea, pentru a demonstra capacitatea de dislocare rapidă a forțelor aliate și partenere în sud-estul Europei.

Participarea aeronavelor românești la acest tip de activități permite antrenarea personalului român în executarea unor astfel de misiuni și contribuie la dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul aerian prin aplicarea unor proceduri comune.

Activitățile de instruire în comun cu partenerul american reprezintă un element-cheie în asigurarea interoperabilității și a succesului în acțiunile militare comune, se mai arată în comunicat.

Prin astfel de misiuni sunt consolidate măsurile de reasigurare și sporire a încrederii privind implicarea Statelor Unite ale Americii în asigurarea securității în regiunea Mării Negre.

Urmărește-ne pe Google News