Aeroportul Băneasa, redeschis la primăvară. Zborurile comerciale vor fi reluate înainte de Euro 2020, promit autoritățile
„Aurel Vlaicu”, odinioară al doilea cel mai mare aeroport al țării după „Henri Coandă”, a fost închis pentru zborurile comerciale în 2012. Clădirea, monument istoric, nu mai era sigură în caz de cutremur.
Între timp, imobilul a fost consolidat, a fost semnat contractul pentru modernizarea incintei, iar autoritățile vor ca aeroportul să redevină operațional în mai.
Constructorul susține că poate finaliza lucrarea la timp, dar totul depinde și de cât de repede vor fi eliberate autorizațiile.
Pe aeroportul din Băneasa mai sunt acum operaționale doar zboruri private și tehnice.
Redeschiderea este necesară și pentru a preveni un blocaj pe aeroportul „Henri Coandă”. La Otopeni va ajunge un număr mare de suporteri străini, într-un timp foarte scurt, pentru Euro 2020.
Cătălin Deacu, jurnalist TVR: „Aeroportul Băneasa va avea o capacitate maximă de 350 de pasageri pe oră, de 9 ori mai mulți decât sunt în prezent. Vor fi cel mult două zboruri comerciale pe oră, față de aproape 20, câte sunt pe aeroportul Henri Coandă„.
Sunt și restricții de trafic. Noaptea, nu pot zbura aeronavele de peste 50 de tone, pentru a reduce poluarea fonică în zona cartierului Băneasa. Autoritățile caută soluții ca reluarea zborurilor comerciale să nu creeze și mai mult disconfort.
Investiția de reabilitare a aeroportului Aurel Vlaicu este estimată la peste 10 milioane de euro.
Concomitent, autoritățile vor ca în luna mai să fie gata și linia de tren care va lega Capitala de aeroportul Henri Coandă.

