Afacerile hotelierilor, afectate de invazia urșilor pe traseele turistice

10 octombrie 2019, 12:34

Transfăgărăşanul, o veritabilă perlă a turismului românesc, declarată una dintre cele mai frumoase șosele de altitudine din lume este vizitat anual de mii de turiști. Totuşi, vremea când zeci de autocare cu turişti veneau special ca să vadă Cetatea Poenari de la poalele muntelui a apus.

De câțiva ani, urşii au pus stăpânire pe zonă, iar autorităţile privesc neputincioase cum turiştii fac cale întoarsă din faţa porţilor închise.

După închiderea Cetății de la Poenari, încasările administratorului, Consiliul Judeţean Argeş, au scăzut la zero. Și profiturile hotelierilor din zonă s-au diminuat considerabil.

Ministerul Mediului caută soluții dar pentru moment turiştii sunt sfătuiți să fie atenţi când trec prin zonă.

Pentru reducerea numărului de animale, 140 de urşi vor fi împușcați în perioada următoare, unele exemplare chiar de pe Transfăgărăşan.

Problemele în zona Cetății Poenari s-au accentuat în ultimii ani, după ce câteva exemplare de urși și-au stabilit teritoriul chiar pe potecile turistice.

Pădurarii spun că de vină ar fi tot turiștii care s-au obișnuit să hrănească animalele pentru a face fotografii cu ele.

Urmărește-ne pe Google News