Agenţia Europeană pentru Medicamente a aprobat utilizarea vaccinului anti covid AstraZeneca. UE a autorizat comercializarea
Vaccinul, bazat pe „vectori virali”, a fost dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea Oxford în colaborare cu gigantul britanic AstraZeneca.
Conține un virus de la cimpanzei atentuat și modificat pentru evitarea replicarii la om.
Poate fi păstrat la temperaturi între două şi opt grade Celsius, spre deosebire de vaccinurile de la Moderna şi Pfizer/BioNTech, care pot fi păstrate pe termen lung doar la temperaturi foarte scăzute: Moderna la -20 de grade Celsius şi Pfizer/BioNTech la -70 de grade Celsius.
Potrivit AstraZeneca, vaccinul este eficient în proporţie de 70% (comparativ cu peste 90% pentru Pfizer/BioNTech şi Moderna) și prezintă efecte secundare extrem de rare.
În opinia directorului general al grupului, Pascal Soriot, vaccinul este capabil să combată varianta de coronavirus descoperită în Anglia şi considerată a fi mult mai contagioasă.
Vaccinul AstraZeneca este deja folosit pe scară largă în Marea Britanie, ţară unde vaccinarea este semnificativ mai avansată decât în Uniunea Europeană. Are un preț accesibil.
Despre eficiența vaccinului AstraZeneca la persoane peste 65 de ani au fost multe controverse. Dar și mai multe despre livrări – pe care compania le-a anunțat reduse la jumătate, chiar înainte de a primi acordul de punere pe piața comunitară.
Mai multe state europene au anunțat că vor da în judecată firma, pentru neonorarea obligațiilor dintr-un contract încă nedezvaluit integral.
În paralel, pentru a proteja țările membre, Comisia Europeană a reglementat posibilitatea de a refuza exportul de vaccinuri produse în Uniune.
Uniunea Europeană a autorizat vineri comercializarea vaccinului AstraZeneca/Oxford, a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Devine astfel al treilea ser de imunizare aprobat în Uniune, după Pfizer și Moderna.