Alegeri în Turcia | Viața extrem de scumpă și prăbușirea lirei, adăugate la nemulțumirile legate de dezastrul adus de seisme, ar putea să-l răstoarne pe președintele Erdogan

13 mai 2023, 12:42

Oamenii au fost foarte nemulțumiți de gestionarea întârziată a consecințelor cutremurelor din februarie de către autorități, a transmis Alex Costache, aflat pe un teren din Adana, un oraș din sud-estul Turciei, unde a existat un bloc turn, prăbușit la seisme. De asemenea, acum sunt foarte nemulțumiți de ajutoarele financiare primite, spuneau că cei care au fost nevoiți să se evacueze au primit în jur de 10.000 de lire – 450 de euro – și cu acești bani nu pot supraviețui decât o lună, în niciun caz să-și refacă apartamentele. Această nemulțumire se adaugă celorlalte mai vechi.

 

 

Cei de-aici sunt nemulțumiți și de nivelul de trai care a scăzut foarte mult, mai cu seamă în ultimii doi ani, inflația este galopantă, iar lira s-a prăbușit. O profesoară povestea că acum 12 ani, când a venit în Turcia, un euro era echivalentul a 2 lire turcești, iar acum se schimbă cu 20 de lire. Viața este extrem de scumpă, prețurile au luat-o razna, lira s-a prăbușit, toate acestea s-au adăugat nemulțumirilor privind cutremurul, iar toate acestea ar putea să-l răstoarne mâine din funcție pe președintele Erdogan. Inclusiv în sudul Turciei, unde era fief-ul președintelui Recep Erdogan, oamenii sunt încrezători acum în Opoziție.

Urmărește-ne pe Google News