Alertă meteo. COD ROŞU DE CANICULĂ, pe 1 iulie. Temperaturile vor urca până la 44 de grade Celsius
ACTUALIZARE. Meteorologii au emis COD ROŞU DE CANICULĂ pentru zonele Oltenia şi Muntenia pentru că în aceste zone se anticipează valori de peste 40, 42, posibil izolat, 43 de grade în special în Lunca Dunării. Ţinând cont de perioada în care ne aflăm, sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie, prin atingerea acestor valori, este posibil să înregistrăm ca aceste zile să fie cele mai călduroase zile din istoria măsurătorilor meteorologice pentru că, în mod obişnuit, în data de 1 iulie, la nivelul României, maximele absolute sunt situate între 35 şi 37 de grade.
Meteorologii susţin însă că în cursul nopţii de sâmbătă şi în cursul zilei de duminică, vor fi înregistrate ploi, vijelii şi căderi de grindină.
CITIŢI ŞI: ATENŢIE MARE LA CANICULĂ! Vedeţi care sunt regulile pentru evitarea efectelor dăunătoare

Potrivit meteorologilor, valul de căldură va persista și se va accentua în cea mai mare parte a țării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei și în sudul Moldovei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37 — 39 de grade. În Lunca Dunării, izolat, vor fi valori de 40 de grade. Minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade.
De asemenea, tot vineri, va fi în vigoare o atenționare Cod galben de caniculă în 15 județe din Banat, Transilvania, Crișana și Moldova. În aceste zone, disconfortul termic va fi accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade.
Pe de altă parte, sâmbătă, 1 iulie, va fi activ un alt Cod portocaliu de disconfort termic, valul de căldură persistând în 22 de județe și în Capitală. Căldura se va accentua semnificativ în regiunile extra-carpatice, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în cea mai mare parte a Moldovei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37 — 40 de grade, mai ridicate în Câmpia Română. Minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade.
În același timp, pe parcursul zilei de sâmbătă, va fi Cod galben de căldură în șapte județe din cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Moldovei și sudul Banatului, disconfortul termic se va menține accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade.

