Alexandru Rafila: Rata de pozitivare cu noul coronavirus între 28 martie şi 3 aprilie a fost de 8,5%

5 aprilie 2022, 14:59

Potrivit acestuia, în prezent sunt ocupate aproximativ 20% dintre paturile de terapie intensivă alocate pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.

Un trend descrescător în secţiile care tratează pacienţii COVID. (…) Un trend descrescător la ATI – 360 de persoane. Suntem cam la 20% din totalul paturilor ATI ocupate de pacienţi infectaţi. (…) Acest trend descrescător este practic confirmat de rata de reproducere, care este subunitară. (…) Rata de pozitivare în intervalul 28 martie – 3 aprilie – 8,5% (…), în scădere faţă de săptămâna anterioară„, a spus Rafila.

El a afirmat că rata bazală de reproducere a fost în aceeaşi perioadă de 0,92.

Lucrul acesta nu este caracteristic doar pentru România, ci se manifestă în toată regiunea europeană a OMS şi sunt în momentul de faţă doar câteva ţări în regiune care au o rată de reproducere de peste 1„, a arătat ministrul Sănătăţii.

Urmărește-ne pe Google News