Ambasada Rusiei la Washington avertizează cu privire la „consecințele imprevizibile” dacă SUA vor trimite rachete Patriot în Ucraina

. Patriot ar fi cel mai avansat sistem de rachete sol-aer pe care l-a furnizat Occidentul Ucrainei
. Patriot ar fi cel mai avansat sistem de rachete sol-aer pe care l-a furnizat Occidentul Ucrainei
15 decembrie 2022, 14:05

SUA urmează să decidă dacă vor furniza Ucrainei sistemul său avansat de apărare aeriană Patriot. Oficialii americani au declarat pentru CNN că rachetele ar putea fi livrate în câteva zile. Patriot ar fi cel mai avansat sistem de rachete sol-aer pe care l-a furnizat Occidentul Ucrainei.

„Dacă acest lucru este confirmat, vom asista la încă un pas provocator al administrației Biden, care poate duce la consecințe imprevizibile”, se arată în declarația Ambasadei Rusiei, care  a adăugat că livrările continue de arme către Ucraina „nu vor face decât să întărească sentimentul de impunitate al regimului Zelenski și să-l împingă spre noi crime împotriva civililor” în patru regiuni ucrainene pe care Rusia pretinde că le-a anexat.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că orice rachetă Patriot trimisă în Ucraina ar fi țintă legitimă pentru forțele ruse, dar a adăugat că planul SUA nu a fost confirmat.

 

Urmărește-ne pe Google News