Ambasadorul belarus, convocat miercuri la Ministerul de Externe de la Chişinău, după difuzarea unei hărţi în care erau incluse direcţii de atac asupra Ucrainei

Aleksandr Lukaşenko le prezinta generalilor săi o hartă tactică
Aleksandr Lukaşenko le prezinta generalilor săi o hartă tactică
2 martie 2022, 16:57

În cursul discuţiei cu secretarul de stat Ruslan Bolbocean, ambasadorul Anatoli Kalinin a menţionat că este vorba despre o „prezentare incorectă” de către responsabili ai Ministerului Apărării belarus a informaţiilor respective, potrivit unui comunicat al MAE moldovean.

În acest context, secretarul de stat moldovean a subliniat necesitatea unei intervenţii publice din partea Ambasadei Republicii Belarus, care să combată tranşant percepţiile eronate vehiculate în spaţiul public.

 

 

Aleksandr Lukaşenko le-a prezentat marţi generalilor săi o hartă care indica direcţii de atac asupra Ucrainei, împărţită în patru zone, aceasta arătând mişcări de trupe în direcţia Transnistriei. Imaginile video înregistrate la Consiliul de Securitate al Belarusului, care se întrunise marţi, au fost publicate pe canalul Telegram al preşedinţiei belaruse şi preluate de numeroase canale media internaţionale.

 

Urmărește-ne pe Google News