Analist: Lumea se schimbă. Și nu în avantajul Europei

Redăm analiza lui Mark Leonard publicată în Politico.

***

Liderii UE se vor reuni la Granada pentru o discuție informală despre viitorul „autonomiei strategice”.

Acest termen a apărut pentru prima dată în urma alegerii lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite și, de atunci, a fost asociat cel mai mult cu președintele francez Emmanuel Macron, care a cerut ca Europa să devină mai puțin dependentă de puterea americană.

Având în vedere spectrul lui Trump care planează acum asupra alegerilor prezidențiale americane de anul viitor, o astfel de discuție este mai mult decât justificată. Dar autonomia strategică este un cadru fundamental inadecvat pentru a gândi modul în care Europa se încadrează în ordinea globală actuală.

Lumea se schimbă – și nu în favoarea Europei.

În prezent, guvernele continentului se străduiesc să afle cum să se poziționeze. Pe de o parte, concurența geopolitică tot mai mare dintre SUA și China i-a inspirat pe mulți să își imagineze că un nou război rece va structura în curând ordinea mondială emergentă în două blocuri definite ideologic. Iar într-o astfel de lume, susțin ei, are sens ca Europa să se alinieze pe deplin cu SUA într-un bloc anti-China.

Însă, dacă ne uităm la modul încrezător în care puteri de mijloc precum Turcia, India, Brazilia, Africa de Sud, Arabia Saudită și Israel au început să se comporte pe scena mondială, se poate observa că guvernele care reprezintă majoritatea populației lumii resping această divizare binară. Și – cu posibilitatea unei alte președinții Trump care ne bântuie pe toți – nu ne putem aștepta ca interesele Americii să se alinieze întotdeauna perfect cu cele ale Europei.

Pe de altă parte, ideea de autonomie strategică este și mai rea.

În ciuda eforturilor lui Macron, autonomia strategică a reușit până acum mai ales să provoace dezbinare. După războiul Rusiei împotriva Ucrainei și problemele lanțului de aprovizionare cauzate de pandemia de coronavirus, europenii sunt mai conștienți de pericolele unei dependențe excesive de o singură țară. Dar termenul este văzut de mulți ca o abordare fundamental antiamericană, mai degrabă decât una care se aplică acestor alte țări, lucru care s-a vede pe fondul războiului din Ucraina.

În plus, ideea de a căuta autonomia este contrară instinctelor și intereselor Europei. UE a fost unul dintre cele mai mari motoare ale ideii de lume deschisă și nu va fi niciodată complet autonomă. Din acest motiv, strategia UE trebuie să fie aceea de a căuta parteneri și nu de-a rămâne singură. Ea trebuie să fie ancorată în domeniile în care are nevoie de parteneriate și să înțeleagă potențialul de putere pe care îl deține în cadrul acestora.

Astfel, orice abordare a strategiei europene trebuie să înceapă prin a analiza această lume așa cum este, și nu cum am dori să fie.

Ce au în comun summitul BRICS, războiul din Nagorno-Karabah și recenta serie de lovituri de stat din Africa? Toate acestea demonstrează că lumea nu este condusă de marile puteri. În ciuda competiției crescânde dintre China și America sau dintre UE și Rusia, acestea nu mai sunt în măsură să disciplineze puterile medii asertive care refuză să fie definite de blocurile emergente.

Europa are nevoie acum de o strategie care să îi permită atât să coopereze, cât și să concureze cu acești alți actori, după caz, pe baza unei înțelegeri clare a propriilor interese.

Într-un nou policy brief, noi, cei de la European Council on Foreign Relations, am încadrat această abordare ca fiind „interdependență strategică” – o strategie care vede lumea așa cum este, este clarvăzătoare în ceea ce privește pericolele asociate cu dependența și respinge ideea de decuplare. Credem că aceasta ar putea fi o abordare care ar permite Europei să-și mențină capacitatea de acțiune prin construirea de relații cu actorii-cheie, dar și să le țină piept atunci când aceștia îi contestă interesele.

Interdependența strategică ar trebui să se bazeze pe trei piloni: în primul rând, politicile europene ar trebui să se bazeze pe înțelegerea faptului că, într-o lume interdependentă, decuplarea nu este doar nerealistă, ci și probabil dăunătoare pentru interesele Europei dacă restul lumii respinge acest concept. Există, bineînțeles, domenii – materiile prime critice, de exemplu – în care va fi logic să se evite dependențele excesive de țări potențial ostile. Dar îndemnul de a decupla ar trebui să fie restrâns cât mai mult posibil în favoarea reducerii riscurilor și a investiției în construirea de relații cu pivoți ai puterilor medii.

UE ar trebui să spună că este împotriva unei lumi a blocurilor de tip Război Rece – și ar trebui, de asemenea, să acționeze în acest sens.

În continuare, politica externă europeană ar trebui să se concentreze pe pregătirea sa pentru o lume a coexistenței și a concurenței politice. UE nu ar trebui să presupună că poate schimba regimurile din alte țări, ci va trebui să trăiască alături de acestea.

Mai degrabă decât să facă lumea sigură pentru democrație, obiectivul ar trebui să fie acela de a face democrațiile europene sigure pentru lume, iar acest efort trebuie să înceapă acasă. UE ar trebui să investească în programe de compensare a perdanților interni ai globalizării, pentru a evita exacerbarea fragmentării politice, dându-le acestora sentimentul că guvernele europene sunt de partea lor.

În cele din urmă, europenii ar trebui să pară că doresc parteneri pentru a construi o nouă ordine mondială, în loc să încerce doar să o păstreze pe cea veche. Poate că stimulează creșterea încrederii să stai între state cu mentalități similare, dar provocarea cea mai mare acum este de a ajunge la noi parteneri pe diferite probleme.

Coridorul economic India – Orientul Mijlociu – Europa, anunțat recent, este un exemplu perfect pentru genul de inițiativă în care Europa ar trebui să investească mai mult. Formatele în curs de extindere, cum ar fi Alianța digitală a UE cu America Latină și Global Gateway, sunt la fel de promițătoare. Blocul ar trebui, de asemenea, să analizeze unele dintre noile instituții și procese non-occidentale care apar și să încerce să participe.

Se anunță vremuri grele pentru Europa. În timp ce Ucraina se pregătește pentru un război de uzură prelungit, relația economică a continentului cu China devine tot mai tensionată, iar Trump se profilează la orizont, este important să fim uniți.

Adoptarea conceptelor aflate la modă nu este ceea ce va face diferența critică între succes și eșec în depășirea acestor crize potențiale. Iar dacă Europa dorește să își intensifice jocul pe scena mondială, va trebui să aibă o viziune mult mai clară asupra lumii și asupra modului în care își poate proteja interesele și valorile.