Analiză „Referendum”. Dan Dungaciu:

Întrebat dacă este Rusia o ameninţare majoră de securitate pentru România, analistul Dan Dungaciu a indicat că: „În principiu, da, în particular mai puțin.„

„Chestiunea rusă, în istoria românilor, în cultura română, a fost de fiecare dată un reper geopolitic, geostrategic. Disputele au fost atunci când România urma să intre în război într-o tabără sau alta, mai ales partea moldovenească a avut această sensibilitate acută apropo de Federația Rusă în toate formele ei istorice – decât o victorie alături de Rusia, mai bine o înfrângere împotriva ei. Ăsta este un dat. În perioada post-comunistă, dacă vreți, această chestiune rusă a fost până la urmă într-un substrat busola geopolitică pe care populația românească a avut-o foarte bună, foarte percutantă, uneori mai eficace decât gesturile sau discuțiile politicienilor. Intrarea în NATO a României a avut ca resort inclusiv această problemă de substrat – chestiunea rusă. Securitatea românească era în prim plan, sigur că referențialul era Federația Rusă.

Problema de securitate în anii ’90 era cu totul și cu totul de altă natură decât se prezintă astăzi. Generația anilor ’90 avea aproape obsesia securității, de aici referențialul Statele Unite, de aici referențialul opus – Federația Rusă. Prin urmare, această chestiune a fost lucrativă din acest punct de vedere, România a dat 95%, dacă vreți, 90-95% procente de adeziune pro-NATO, ceea ce nu s-a mai văzut în sud-estul Europei, inclusiv ca o compensație că România nu putea să intre în Uniunea Europeană atât de repede.

Din această perspectivă, deci, chestiunea rusă a fost lucrativă – România și-a îndeplinit anumite obiective.

Problematica de securitate era reală. Atât de reală, încât o vedem astăzi. Dacă România n-ar fi intrat în NATO, în Uniunea Europeană sau n-ar fi avut un Parteneriat strategic cu Statele Unite, era în situația Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei, unde i se poate întâmpla oricând, orice. Deci instinctul cel bun la vremea respectivă, chiar dacă în ’90 Federația Rusă nu era ceea ce este astăzi, instinctul cel bun a fist până la urmă un imbold către integrarea în NATO, și asta a fost unul dintre marile succese ale României. După integrarea în NATO, problema care s-a pus este că uneori ne-am comportat ca și cum n-am intrat în NATO. Atitudinea noastră față de Federația Rusă a fost cam aceeași, de parcă noi n-am fi avut încredere în instituțiile în care am intrat – UE, NATO și Parteneriatul strategic cu Statele Unite – pentru că la nivelul spațiului public în România s-a instituit, insinuat și chiar încurajat un soi de isterie apropo de ce se întâmplă cu Federația Rusă, care n-a fost de bun augur. N-a fost de bun augur pentru că noi astăzi am transformat chestiunea rusă în România într-o problemă de politică internă, nu într-o chestiune de politică externă.

De ce spun asta? Spun asta pentru că o discuție despre Rusia nu s-a făcut în România, și orice dezbatere cu acest subiect riscă să te arunce într-o dezbatere politică. Orice politician vorbește despre Federația Rusă riscă să fie etichetat, așezat, dacă vreți, într-un spațiu nefrecventabil. (…) Uneori aproape, ca să zic așa, realist un discurs despre Federația Rusă riscă să nu aibă o priză publică de care eu cred că România ar avea nevoie. Prin urmare, astăzi suntem într-o situație în care am dus-o problematica rusă într-o chestiune de politică internă, nimeni nu îndrăznește s-o ridice pentru că se teme de reacții interne, politice, astfel încât, la nivel de politică externă, chestiunea rusă nu există, din nefericire. Asta face ca România să nu aibă niciun dialog cu Federația Rusă, Polonia, vecinul nostru din spațiul estic, are un dialog la nivel de secretari de stat. Nu cred că în lumea care urmează să se construiască sau să se configureze ăsta este în acest moment neapărat un mare atu. Va trebui un pic să ne schimbăm atitudinea. Nu e vorba de a deveni pro-rus sau sensibilitatea față de Rusia să crească, dar de a deveni un pic mai realiști și cu picioarle pe pământ, asta nu ne-ar strica”.