Angajații ISU Galați au salvat un pui de cucuvea încolțit de pisici. Cum să acționăm când găsim păsări căzute din cuib

21 iunie 2023, 16:48

Horațiu Caracaș este asistent medical în cadrul SMURD. Era de serviciu împreună cu colegii săi, pompierii ISU, când a auzit zgomote ciudate în fața sediului. Puiul de pasăre era înconjurat de pisici. Cu greu a fost salvat.

Cum era aproape imposibil să îi descopere cuibul, oamenii au decis să îi găsească o locuință temporară. Așa că au pus mână de la mână pentru combustibil și au transportat puiul la Focșani, la Centrul de Reabilitare a Faunei Sălbatice, care are grijă de păsările protejate de lege.

Cucuveaua face parte din specia păsărilor de noapte și este foarte importantă pentru echilibrul ecosistemului.

Dacă găsim un pui de pasăre, căzut, și care nu este rănit, este bine să îl relocăm, spun specialiștii: să îl punem în cel mai apropiat copac, cât mai sus, ca să nu fie o pradă ușoară pentru pisici. Părinții îl vor localiza și îl vor îngriji până când micuțul va fi din nou pregătit să își reia lecțiile de zbor.

Urmărește-ne pe Google News