Anunțat de voluntari, Moș Crăciun va sosi și la frații Albert și Ionela, copii dintr-o familie fără posibilități
Ionela și Albert au 5 și 8 ani. În spatele zâmbetelor se ascunde suferința. Copilăria lor este măcinată de sărăcie și de griji.
Tatăl micuților are semipareză, nu poate munci și are nevoie de ajutor. O mână întinsă pe care o primește nu de puține ori chiar de la cei mici.
Familia trăiește din alocațiile copiilor și din ce mai poate strânge mama care muncește cu ziua.
Pentru Albert și Ionela, Moș Crăciun este o speranță. Până acum, nu au primit cadouri, deși în fiecare an speră ca Moșul să nu îi uite.
Anul acesta, sărbătoarea a intrat și în căsuța lor. Vor avea brad și cadouri.
Cele patru suflete trăiesc de pe o zi pe alta într-o căsuța dărăpănată, care riscă să se prăbușească peste ei oricând.
În prag de sărbători, câțiva tineri voluntari au decis să le dea o mână de ajutor. Au făcut publică povestea lor și vor să strângă donații și să le construiască o casă și să le ofere, astfel, un trai decent.
Unul dintre voluntari a pus la dispoziție un cont bancar, unde doritorii pot transfera bani pentru ca visul celor doi copii să se îndeplinească.
Deja au început să se strângă materiale de construcții și, când vremea va permite, vor putea începe să ridice noua căsuță.

