Aproximativ 45 la sută dintre ruşi îl respectă şi acum pe Stalin, la 70 de ani de la moartea sa

4 martie 2023, 20:09

La Gori, în Georgia, oraşul în care s-a născut Stalin, încă mai poţi face o afacere vânzând suveniruri cu portretul dictatorului.

Muzeul şi casa memorială se vizitează, iar grupurile de turişti străini încă mai calcă pragul, mai mult din curiozitate.

Şi după 70 de ani georgienii îl admiră pe Stalin.

În Rusia, chiar şi la Moscova, lucrurile stau puţin mai diferit. Nu vezi portrete cu Stalin şi nici monumente la fiecare pas. Poţi întâlni în schimb sosia dictatorului în Piaţa Roşie şi contra unei sume de bani poţi face o fotografie cu el.

Daca în Georgia tinerii înţeleg ororile pe care le-a făcut Stalin şi îl detestă, la Moscova până şi adolescenţii par să aibă o părere bună despre el.

După ce Rusia a invadat Ucraina, Kremlinul a reluat naraţiunea folosită pe timpul lui Stalin, potrivit căreia ţara este în pericol şi de aceea naţiunea trebuie să fie unită. Potrivit ultimelor sondaje, în jur de 45 la sută dintre ruşi manifestă respect şi acum faţă de Stalin.

 

Urmărește-ne pe Google News